Și mi-a fost de ajuns să te privesc din nou, și tot ceea ce am crezut uitat s-a trezit brusc, cu o intensitate atât de mare încât am amețit, căzând de pe meterezele cetății mele pe care o consideram singurul loc în care aș fi fost în siguranță, departe de emoțiile ce le-aș fi vrut uitate...
Și mi-a fost de ajuns să mă atingi, și astfel să destrami dintr-o dată sutele de învelișuri pe post de armură antisentimente, pe care le țesusem tihnit, la umbra îndoielilor mele ce-mi devastau frumusețea viselor...
Și a fost de ajuns să-ți simt buzele de catifea căptușită cu mătase, și m-am predat fără a mai fi în măsură să duc lupta cu tine...sau poate cu mine...
Și a fost de ajuns să vii, și să mă cufund iar într-o mare parfumată și înspumată de dor, și într-un ocean de năluci bizare ce le credeam dispărute în adâncuri...
Și a fost de ajuns să pleci, ca să-mi pierd iar simțul că pot controla această iubire ce mă transformă și mă modelează, precum lutul din care la începuturi, Dumnezeu l-a modelat pe Adam...
Și mi-a fost de ajuns să simt că nu știu ce să fac cu tine, pentru că nici nu te am, și nici nu pot să te uit...
Și mi-a fost de ajuns să gust din această iubire, pe care nici nu știu dacă e bine să o am, dar nici nu pot trăi fără să știu că e doar a mea...
_________
Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult!
®️ Alina Roman.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu