Nedefinit: Iubește-mă sau eliberează-mă!

"Din tot ce i-aș fi putut oferi, din tot ce i-aș fi putut da, orice ar fi dorit, ea mi-a cerut doar să o iubesc. Și aici m-am blocat..."

Așa începe o discuție cel puțin interesantă, (să nu-i spunem consiliere) cu un bărbat, nedumerit complet, de dorința ei: "vreau doar să mă iubești. Nu am nevoie de nimic de la tine, doar să mă iubești așa cum merit."

De unde vine nedumerirea? Păi...să vedem.

Într-o lume care și-a arătat din plin apetitul pentru material și tangibil, apare o "ciudățenie" care așa, din senin, fără dorințe "normale" de cadouri, plimbări, shopping, etc., cere să o iubești. Mult.

Și ca să mărim gradul de dificultate al problemei, ȘTII foarte bine, tu, bărbatul nedumerit, că ea te iubește. Pe bune! Old school kind of love. Și asta îți conferă satisfacție...

Dar nedumerirea ta crește exponențial cu claritatea cu care ea îți demonstrează că orice i-ai putea oferi tu, ea are deja.

Orice ai crezut la un moment dat despre ce simți pentru ea, îți dă cu virgulă.

Pentru că tu, bărbatul nedumerit, te simți pus cu spatele la perete: "cum adică vrea doar să o iubesc? De ce nu cere și ea ca toate femeile chestii normale? De ce vrea tocmai ce eu nu știu dacă pot să ofer? Simplul fapt că sunt dispus să îi ofer ceva, orice, nu e de ajuns? Mă gândesc la ea, îi acord (întru-câtva) destulă atenție. Sau nu prea?

Hmm...păi nu prea.

Dragul meu nedumerit, o femeie stăpână pe ea și pe sentimentele ei, pe viața ei, pe puterile ei, o femeie aplecată constant pe creștere și dezvoltare de sine, o femeie care își cunoaște perfect propria valoare, niciodată nu îți va cere nimic, decât să o iubești cu sufletul.

Și cu trupul, și să o dorești, nu neg asta, dar mai ales va cere să o iubești. Acea iubire clasică, ca și melodiile de dragoste evergreen.

Și tot acea femeie îți va sădi în suflet exact acea nedumerire inițială, și tot ea nu te va lăsa să mergi mai departe, în orb. Pentru că îți va cere, imperios, să o iubești, sau dacă nu poți, să ai bărbăția să o eliberezi.

În ce sens? În sensul de a-i spune:

----"da, te iubesc, oriunde m-ar duce iubirea asta, vreau să te iubesc întru totul"

----"nu am curaj să te iubesc așa cum vrei, nu pot, nu știu dacă găsesc în mine forța să o fac"

Love me, or set me free!

Paradoxul unei potențiale ieșiri din peisaj a celui ce nu poate oferi această iubire - în speță, bărbatul nedumerit - este că în ciuda durerii ce i-o va provoca, ea va avea puterea să înțeleagă că pur și simplu, iubirea ei a fost prea mare pentru capacitatea lui de a absorbi această iubire.

Și atunci eliberarea - fără ca ea să își dorească asta - va deveni răul cel mai mic.

O asemenea femeie, nu o vei vedea că se agață de tine, dragul meu nedumerit, dar pentru tine, probabil că va fi cea mai mare pierdere, de care, nici măcar nu vei fi conștient. Iar când vei conștientiza această pierdere - pentru că invariabil, o vei face - ea poate nu va mai fi acolo, pentru că tu NU i-ai arătat că o vrei acolo.

Ar fi ok să te gândești, măcar puțin, dacă îți asumi pierderea unei asemenea iubiri, sau îți depășești frica, o privești în ochi și îi spui "Te iubesc, și fie ce o fi, oriunde va duce iubirea asta, vreau să îți demonstrez că sunt dispus să merg lângă tine, în orice împrejurări".