Sexualitate şi contrasexualitate. Tipologii sexuale şi fazele împlinirii erotice, sau cum să iubim "bine"

 Cât aş fi de binevoitoare, cât aş studia de mult, tot nu aş putea avea pretenţia că am în minte o definiţie clară a sexualităţii, pentru că este un concept larg, în ansamblul ei intrând toate fenomenele legate de viaţa sexuală, care laolaltă formează ceea ce specialiştii ( Freedman, Kaplan, Sadock) numesc "sistemul sexual". 

Aici includem, potrivit profesorului Constantin Enăchescu,  genul biologic, identitatea sexuală (masculina şi feminină, strict din punct de vedere biologic), identitatea partenerilor (în sensul de bărbat - femeie, şi al rolurilor psihologice în sfera sexuală) şi comportamentul sexual.

Sexualitatea este, sau ar trebui să fie un comportament uman natural, care caută mereu să se manifeste în deplină libertate, dezbrăcat de orice constrângeri, dar care, este permanent, strict supus normelor sociale relevante pentru o anume societate, intr-un anume cadru sau spaţiu temporal sau geografic.

Nota autorului: Nu voi lua în calcul aici nici fenomenul de confuzie sexuală, nici devianţele sexuale, nici transsexualismul (deşi este prezent şi de actualitate), nici intersexualitatea, care nu este decât un defect genetic, pentru că nu acesta este scopul acestui articol.

Contrasexualitatea...ce este ea? 

Angelo Hesnard, psihiatru şi sexolog francez,  spunea că înainte de a analiza comportamentul sexual, trebuie să studiem contrasexualitatea. 

Aşadar, contrasexualitatea, după Hesnard, reprezintă ansamblul de procese biologice şi psihologice care se opun satisfacerii naturale şi libere a tendinţelor sexuale.

Lăsând la o parte definiţia, haideţi să vedem ce înţelegem de aici. 

Vedem cum o serie de factori, de sorginte fiziologică, emoţional-afectivă, socială, morală, pot acţiona ca nişte "frâne", uneori, se poate ajunge la o condamnare a tendinţelor sexuale naturale proprii. 

Practic, omul, îşi va nega şi îşi va reprima propriile dorinţe şi pulsiuni erotice, sexuale.

Cu siguranţă intrăm aici pe teritoriul psihopatologiei, al tulburărilor diverse, angoase, complexe de tot felul, si toate acestea pentru că, ne-am "îngropat" dorinţa de a simţi, de a iubi, de a fi iubit.

Revenind la "oile" noastre, sexualitatea şi dorinţa sexuală fac parte din noi, dar, diferă în funcţie de tipologie, pentru că da, la "tăţi ni-i greu, dar nu la tăţi la fel". 

Suntem diferiţi, iubim diferit, unii mai romantici, alţii mai pasionali, unii mai dramatici, alţii mai melancolici, unii mai agresivi, alţii mai domoli.

Si totusi...cum suntem? Tipologii masculine, tipologii feminine? 

Ar fi simplu, dar, Jung sublinia că nu există nicio personalitate pur si absolut masculină, sau absolut şi pur feminină, şi că în fiecare dintre noi există şi coexistă principii feminine si principii masculine.

 Se pare că, din punct de vedere psiho-moral, aceste tipologii identificate de cercetători, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, sunt cu mici devieri, următoarele:

Tipologii feminine (sursa C. Enăchescu - Psihosexologie)

1.Tipologia slavă, blondă, seducătoare şi totodată inocentă, interesantă în mixul acesta de sexy şi vulnerabilă, care dă frâu liber atât fanteziilor sale sexuale, dar şi propriilor frustrări.

2. Tipologia latin-francez, care este reprezentativă pentru femeia fascinant de frumoasă, dar duplicitară, preocupată de satisfacerea propriilor capricii, cu gust deosebit pentru lux exorbitant, care este o actriţă desăvârşită, şi care mimează o sexualitate debordantă, deşi  acest aspect îi este de cele mai multe ori indiferent.

3. Tipologia latin-sadic caracterizată de o pasiune dezordonată, capabilă de crime pasionale, dar insensibilă emoţional, egoistă, vanitoasă

4. Tipologia germană, caracterizată prin preferinţa fantasmelor şi iluziilor în locul realităţii, preferă fabulaţiile romantice şi sentimentale, trăieşte intr-o lume construită de propriile imagini.

    Sigur că, nu ne limităm doar la acestea, şi că ele, cel mai adesea, pot fi împletite, completate, un melanj intre două sau mai multe, iar acest lucru duce la diversitate şi unicitate.

Tipologii masculine

1. Tipologia erotică, care caracterizează bărbaţii aventurieri, cuceritori, seducători, dominanţi, dar care de multe ori sfârşeşte tragic.

2. Tipologia agresivă, unde pot fi incadraţi bărbaţii tiranici, violenţi, brutali, impulsivi, răzbunători, chiar cu înclinaţii spre sadism.

3. Tipologia pasională este un bărbat caracterizat de hedonism, care este extravert, senzual, dezlănţuit, şi chiar hipersexual

4. Tipologia romantică cu bărbaţi visători, introverţi, retraşi, idealişti care se culpabilizează şi se autovictimizează, cu tendinţe spre depresie.

Din nou, nu există doar aceste patru tipuri de bărbaţi, însă, din punct de vedere psiho-moral, acestea ar fi tipologiile basic, cu abaterile sau combinaţiile dintre ele.

Fazele împlinirii erotice

La baza sexualităţii şi cel mai important aspect al comportamentului sexual este actul sexual, sau actul de iubire dintre parteneri, dar acesta este caracterizat de etape concrete, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic.

La rândul lor, şi aceste faze sunt în număr de patru, şi anume: 

- faza de apetit, în care un rol important îl are imaginaţia, apar fantezii legate de sex, şi de dorinţa de a avea activitate sexuală, într-un cadru oarecare.

- faza de excitaţie, unde apare practic senzaţia de plăcere sexuală, sub influenţa stimulilor, însoţită bineînţeles de modificări la nivel fiziologice (erecţie, lubrifiere)

- faza de orgasm, care este punctul culminant al actului sexual, este atingerea maximului de plăcere sexuală

- faza de rezoluţie este acel moment al actului sexual reuşit, şi constă într-o stare de relaxare generală, stare de bine, confort şi destindere a tensiunii sexuale.

La nivel teoretic, lucrurile stau bine, dar ce ne facem cu practica?

Am întâlnit femei minunate şi perfect împăcate cu ele şi cu sexualitatea lor, împlinite erotic şi emoţional de parteneri, dar am întâlnit şi situaţii şi femei care încă nu ştiu dacă au avut sau nu orgasm, deşi intuiesc că ceva nu este chiar "cum ar trebui să fie"...

Din nefericire, după zeci şi sute de ore de conversaţie, am întâlnit bărbaţi care au impresia că ei sunt Casanova şi Don Juan la puterea X, însă luaţi la bani mărunţi, habar n-au cum să aducă femeia din patul lor la punctul culminat.

    Iar asta este trist, pentru că aceeaşi bărbaţi nu ar accepta că lucrurile s-ar putea îmbunătăţi cu puţină bunăvoinţă şi consideraţie faţă de partener.

    Toţi am făcut, facem şi vrem să facem sex, dar mai presus de a-l face pur şi simplu, vrem să-l facem BINE...

    Femeile pun preţ pe ceea se simt, iar sexul este mai degrabă o modalitate de a-şi lăsa sufletul atins de bărbat, nu doar trupul, de a-şi simţi mintea dezmierdată, şi nu doar pielea, şi de a atinge cerul cu mâna, alături de bărbatul iubit.

    Pentru bărbaţi însă, primează satisfacerea dorinţei sexuale proprii, implinirea fizică a actului (ejacularea) şi puţini sunt aceea care înţeleg să ducă lucrurile la next level, şi să amâne puţin propria finalizare, pentru a se asigura că şi femeia de lângă ei e în acelaşi punct.

    Ce ar fi dacă am acorda atenţie suficientă, şi ne-am concentra şi pe celălalt, nu doar pe noi însine? Dragostea şi sexul se face-n (minim) doi, nu suntem la concurs să ajungem primii la linia de finish, iar adevărata pricepere a unui bărbat, sub stimulii aduşi de femeie, se vede în câte orgasme are ea. 

Că la el, ştim...este un one way road. 

Sau, tot acolo ajungem, dar hai să vedem cum ajungem împreună, pentru că femeia, dacă e luată şi dusă pe un drum, fără să ajungă cu tine la destinaţie, la un moment dat, va căuta un alt "şofer".

Si am spus femeia, pentru că rareori un bărbat nu ajunge la destinaţie, indiferent de "şoferiţă".

____________________

Şi nu uitaţi, până data viitoare, iubiţi-vă mult, mult.........

Alina Roman. Nedefinit

Cele 7(sau mai multe) fațete ale infidelității

"Cine este fără de păcat să arunce primul cu piatra..."

Pentru toți cei care se vor simți revoltați, sfatul meu, acum în introducere, este să vă opriți din citit. Acum. Pentru că ceea ce voi spune nu va fi pe placul vostru. 

Dar nu o veți face, și am să vă spun și de ce: pentru că măcar odată in viață, ați fost tentați, ați fost atrași, sau ați avut emoții (dacă nu chiar sentimente) pentru altcineva decât jumătatea oficială. 

Fie că le-ați dat voie acestor trăiri să ia viață, fie că le-ați îngropat în inconștient, fie că vi le-ați asumat, fie că ați riscat nebunește sau v-ați ascuns cu măiestrie să nu răniți pe nimeni, undeva, cândva ați trăit asta.

Poate doar la nivel de iluzie, sau fantezie, sau vis, sau la nivel fizic, carnal, tangibil, dar...we all went down this road before.

Infidelitatea în această epocă a post-adevărului nu mai este de foarte mult timp redusă la nivelul celei fizice, sexuale, și vom vedea cum și de ce am îndrăznit să spun că toți am fost infideli, la un moment dat în viața asta

1.Infidelitatea față de sine.

Este din punctul meu de  vedere cea mai mare trădare a fiecăruia dintre noi. Pentru că trădăm cea mai importantă persoană, pe noi înșine. Suntem infideli față de sine când constant ne mințim. Că suntem bine, că nu e cazul să ne dorim mai mult, că nu putem ajunge mai sus. 

Suntem infideli față de sine când ne coborâm standardele, sau când facem prea multe compromisuri, sau când spunem "o să o fac altădată". 

Acest tip de infidelitate este parșiv, fie doar și din simplul motiv că nu îl înțelegem exact asa cum este: o trădare față de sine.

2. Infidelitatea prin absență

Unde ești, când am nevoie de tine? Și acest tip de infidelitate este trecut deseori cu vederea. Trăim constant cu gândul la ce avem de făcut, investim mult prea mult timp și energie în alte activități, sociale și profesionale care ne țin departe de partener și de relația pe care am construit-o în timp. 

O altă fațetă a acestei infidelități este aceea ce ia forma tot mai întâlnită a muncii excesive, departe de casă și partener, iar plăcerea simțită de obținerea unui anume statut profesional este mai presus decât plăcerea obținută din cuplu.

3. Infidelitate virtuală

O stim cu toții, este prezentă la orice mișcare o facem în online. 

Conturi multiple pe rețelele sociale, mesaje cu caracter erotic, comunicare cu persoane pe care nu le-am întâlnit în realitate, dar cu care construim o întreagă relație în online, relație in care petrecem mai mult timp, pe telefon, laptop sau tabletă.

Este probabil cel mai întâlnit tip de infidelitate al zilelor noastre.

4. Infidelitatea prin nesinceritate si prin teama de a renunța la confort

Dacă ar fi să aleg cea mai urâtă formă a infidelității  probabil că aceasta ar fi. 

Atunci când nu îl mai iubești pe cel de lângă tine, dar nici nu vrei să pleci, te trădezi și pe tine, și pe celălalt. Pe de o parte pentru că te lași cuprins de teama de a o lua de la capăt cu altcineva, te lași prins de comoditatea "drumului bătut", și cumva ești pe jumătate viu, și pe jumătate mort. Un mort viu. 

Pe de altă parte, ești infidel pentru că îl trădezi pe celălalt, lăsându-l să creadă, că totul e bine, când de fapt totul e orice altceva, dar nu bine.

5. Infidelitate emoțională

Mulți dintre noi nici nu ne dăm seama când, unde și cum am început să fim infideli emoțional. 

Fie că vorbim de un bun prieten care ne știe cele mai secrete gânduri, sau un coleg/colegă de la muncă, care e oricând disponibil să-ți asculte of-urile, sau de orice altă persoană din jurul tău pe care o simți mai aproape decât pe partenerul tău, când tot ceea ce vrei e să i te destăinui lui /ei, atunci iți poți pune un semn de întrebare. 

Aceste intimități personale dar (incă) non-sexuale, dorința de a vorbi constant despre tot ceea ce te frământă cu colegul/amicul/prietenul (indiferent de gen), și nu cu partenerul, ar trebui să te facă să înțelegi că te-ai aventurat de pe terenul unei prietenii pe cel al unei posibile infidelități emoționale.

6. Infidelitate fizică

Este clasicul tip de infidelitate, așa cum era ea percepută în urmă cu câtiva ani. 

Fie că vorbim de adulter sau nu, infidelitatea fizică implică, evident, consumarea atracției prin sex. Sunt numeroase cazuri în literatura de specialitate sau beletristică, prin care vedem cum cursul istoriei a fost schimbat de un asemenea tip de infidelitate.

7. Infidelitate fizică + emoțională

Am lăsat la urmă cea mai letală formă a infidelității pentru un cuplu: combinația de infidelitate fizică cu cea emoțională.

De ce letală?

 Pentru că, dacă la cea emoțională poți să o maschezi față de partener, iar pe cea fizică să o consumi și să o ascunzi, în momentul în care intervine combinația fizic și emoțional, nu mai poți să reziști. 

Pentru că nu mai vorbim de umplerea de către altcineva a unei carențe de afectivitate și conexiune emoțională, și nici de satisfacerea unei tensiuni si dorințe sexuale.

Vorbim de fenomenul incontrolabil de "îndrăgostire" și chiar dragoste. 

Odată ajunși aici, este punctul de unde nu prea te mai poți întoarce la vechea relație, pentru că emoțiile, sufletul, trăirile și trupul tău îi aparțin celeilalte persoane.

Și aici este important să ai curajul și forța să recunoști, și  să te eliberezi, și odată cu tine și pe celălalt, pentru a nu ajunge din nou, la punctul 1, la cea mai gravă formă a infidelității, infidelitatea față de sine.

________________

Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult...

®️Aly.R. Nedefinit

_____________

Ce cauţi tu in viaţa mea? Ce caut eu în viaţa ta?

 

"Ti-am mai spus că îmi place la nebunie cum mă săruți? Și cât de mult îmi place să iți simt mâinile pe trupul meu? 

Ti-am mai spus că  iubesc felul în care mă iei aprig  în brațe, și că ador cum imi simt strivite buzele sub savoarea amețitoare a gurii tale?

Ti-am spus oare că sunt lut moale sub atingerea ta atât de dătătoare de pasiune?"

___________

Rol. Regie. Scenariu. Acțiune. Motor!

Iubim cu discreţie, iubim în tăcere, iubim cuminte, iubim pe îndelete.

 Iubim cu pasiune, iubim pătimaş şi uneori violent, iubim pe fugă, pe furate, iubim pe ascuns.

Iubim în faţa ochilor lumii, iubim ascunşi de ochi indiscreţi, iubim  înăuntru sau afară, iubim oriunde putem, iubim cu trupul, mintea şi sufletul.

Dar ce rol joacă iubirea mea în viaţa ta? Ce rol joci tu şi iubirea ta în cursul vieţii mele? Ce cauţi tu în viaţa mea, ce caut eu în viaţa ta?

Pentru cei ce încă mai au urechi care sunt gâdilate fin de acordurile unui tango cu iz de altă epocă, poate că versurile 

"Ce cauţi tu în viaţa mea

De ce-ai venit să-mi tulburi liniştea, 

De ce nu m-ai lăsat pe drumul meu

Aşa cum am trăit mereu"..

Avem un impact covârșitor de-a dreptul, în viața celor din jurul nostru, deși nu mereu percepem corect acest fapt.

Da, putem să-i spunem rol,  pentru că vrem sau nu, suntem dornici să lăsăm urme prin locurile prin care trecem, prin sufletele și inimile pe care le atingem, iar acest fapt simplu îl facem voit, sau instinctual, sau chiar forțat, iar în timp, are ea grijă, viața, să ne facă să fim protagoniști sau antagoniști, aceste roluri arhetipale omniprezente în orice poveste de viață, reală sau virtuală.

Cine ne dă oare dreptul să schimbăm drumul unui om? Cine ne dă dreptul să jucăm un rol care să transforme întreaga viață a altei persoane? Cât de bine ne identificăm cu personajul, și mai ales cum știm dacă avem rol pozitiv sau negativ? 

Dacă nu suntem actori, ne asumăm să fim regizori sau scenariști în viața altuia?

Iar în iubire cine ar vrea să fie actor și cine ar prefera să fie mai degrabă scenaristul cu imaginație bogată, creator de secvențe de neuitat, care adunate să facă "filmul" unei iubiri magnifice?

Sau poate regizorul care decide câte duble trebuie trase pentru a face scena perfectă?

Poate că în iubire ar trebui să fim doar regizori și scenariști, si mai ales producători. Producători de iubire.

Actori mai puțin, pentru că într-o lume ideală în care iubirea este la loc de cinste, actorii nu și-ar găsi roluri. 

Pentru că în iubire nu ar trebui să joci. Ar trebui doar să simți, să atingi, să mângâi, să săruți, să iubești și să primești la rândul tău mângâieri, săruturi, dragoste.

Cât de bun actor ai putea să fii, cât de bună ar fi performanța ta în a pretinde că iubești, la un moment dat, când cade cortina, ești epuizat, esti trist și singur. Pentru că efortul a fost să convingi pe alții că tu iubești, când de fapt inima ta era goală de sentimente.

Știi mai știi de ce? Pentru că ai vrut să fii un actor, iar efortul de a crea scena perfectă, cu dubla perfectă, era prea mare pentru tine. 

Sunt iubiri de scenă, ce par perfecte pe dinafară, rupte parcă din filme demne de Oscar,  cu protagoniști veșnic actori și niciodată producători.

Si mai sunt iubiri doar cu producători, scenaristi și regizori, dar fără actori și roluri jucate. 

Poate că nu câștigă Oscaruri, dar câștigă inimi și aduc dragoste.

 Adevărată, nu jucată.

___________

Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult!

®️ Aly.Alina.Roman.Nedefinit

 

Imaginea din oglindă. Te placi?

 Dincolo de toate miturile internaționale, de toate legendele și credințele din folclorul nostru, oglinda este cea care ne dă posibilitatea de a ne vedea, de a ne autoanaliza pe baza a ceea ce observăm în reflexia ei.

Din păcate tendința este de a da crezare în principal analizatorului vizual, adică ceea ce vedem cu ochii din cap, și nu cu ochii sufletului. Ne amărâm viața și percepția proprie prin comparația cu alții, cu ceilalți, care ni se par mai frumosi, mai tineri, mai bogați, mai iubiți, mai...whatever... 

Dar, cât de drepți și onești suntem cu noi înșine? De câte ori nu ne-am simțit sufletul gol privindu-ne în oglindă? De câte ori nu am simțit "lovitura" cu fiecare nou rid apărut pe chip?  

Și de câte ori nu ați întors privirea de la voi înșivă? De parcă cineva străin ar fi fost oglindit acolo, și nu tu însuți, fie că ești femeie, fie că ești bărbat.

Puțini oameni se iubesc pe ei,  exact așa cum sunt, poate și pentru că marea majoritate nu au investit timp pentru autocunoaștere, sau pentru că nu vor să fie etichetați drept narcisiști. 

Iubirea de sine și de aici stima de sine, n-ar trebui să fie minimizată, ci ar trebui să ne-o clădim de la temelie, pas cu pas, pentru a ne cunoaște capacitățile și valoarea. Pentru a ne valoriza ca  entități. Pentru a investi în noi, și de aici pentru a fi mai valoroși.

Din păcate, permitem prea mult să fim devalorizați, nu punem preț pe noi, facem lucruri importante gratis...

Da, iubirea adevărată ar trebui să  fie gratis, empatia ar trebui să fie gratis, umanitatea ca și concept ar trebui să fie gratis, pentru că n-ai cum să pui preț pe așa ceva.

Te uiți la tine în oglindă. Ce vezi? Te placi? Sau nu prea? 

Și dacă nu prea, ce faci? Spargi oglinda? Te întrebi "de ce eu"? 

Te autosabotezi? 

Autocritica este de bun simț până la un punct. Nimeni niciodată nu-ți va spune "ești perfect/ă" sau "te iubesc" dacă tu nu o vei face.

Printre cei mai inițiați în lumea spirituală, ezoterică, există legenda celor 7 oglinzi eseniene, legendă pe care psihologia ca știintă incearcă să îi demonstreze sensul.

Se spune că există 7 oglinzi, de fapt vorbim de aspecte și laturi ale personalității fiecăruia, și fiecare dintre ele are un anume sens.

Prima oglindă reflectă adevărata noastră personalitate, ceea ce suntem noi la nivelul cel mai profund, dar și rănile vechi, din abisul inconștientului.

A doua oglindă este cea care ne obligă să conștientizăm ceea ce ascundem, să ne asumăm acțiunile, ne pune față în față cu trecutul apropiat, ca să rezolvăm orice trebuie rezolvat.

A treia oglindă reprezintă conexiunea cu alte vieți sau cu un trecut foarte foarte îndepărtat, ceea ce am pierdut, sau ceea ce în mod greșit am lăsat să plece, sau ceea ce ne-a fost smuls cu brutalitate.

Oglinda a patra este cea care ne arată cea mai adâncă iubire, pierdută, sau sufletul pereche, de care ne-am separat, și tot ea are rolul de a recrea situații din trecut, pentru a ne învăța lecțiile sau pentru a ne plăti datoriile karmice.

A cincea dintre oglinzi, conform legendei, reflectă rădăcinile, părinții, neamul, energiile moștenite, asumarea trecutului, vindecarea karmei de neam, totul pentru a deveni autonomi și independenți, pentru a nu transmite mai departe negativitatea.

Cea de-a șasea oglindă are rolul de a ne aduce în față cele mai mari frici și spaime, pentru a le înțelege sursa, de unde provin ele, și mai ales, pentru a găsi soluții.

Iar ultima, dar nu cea din urmă, a șaptea oglindă reflectă felul în care  ne vedem pe noi înșine, și cel mai important, această oglindă îi va face pe ceilalți să ne perceapă în funcție de părerea noastră despre noi înșine.

Sper că înțelegeți acum de ce este important ca noi să ne acordăm valoarea pe care vrem să ne-o acorde ceilalți, noi să ne iubim, pentru ca ceilalți să ne iubească.

Am cunoscut femei superbe fizic, minunate, care nu-și dădeau valoare, și evident că erau percepute drept "ieftine", care nu se respectau sau care puneau preț numai pe fizic, uitând să crească și spiritual.

Am cunoscut femei și bărbați care nu se încadrau în bareme de frumusețe, dar erau atât de frumoși, atât de încrezători, emanau forță și efectiv vitalitate și optimism prin toți porii.

De ce? Pentru că acei oameni au trecut prin toate oglinzile, pentru că și-au ințeles și înfruntat fricile. Pentru că se privesc zi de zi în oglindă și își zâmbesc, își spun "te iubesc". Își știu limitele, își acceptă defectele, se iubesc și iubesc mai departe pe cei din jurul lor.

Vedeți voi, în fiecare pion stă ascunsă o regină, care atunci când este nevoie de ea, iese la iveală.

În fiecare dintre noi stă un om mai bun.

Iar eu vreau să mă valorizez, pentru ca atunci când mi se va spune că cer mult, să pot răspunde cu mâna pe inimă:  "valorez mult"

______________

Și nu uitați, până data viitoare iubiți-vă mult, mult.

®️Aly.Alina.Roman

Cele trei adevăruri ale celor 3 laturi ale triunghiului - Partea a doua

- Am nevoie de muuuultă dragoste și atenție, șopti A-ul, atât de încet încât B-ul nu auzi decât un sunet vag și neinteligibil...

- Vreau să fie ca la început, vreau ce am avut atunci, vreau ca tu să fii ca la început...spuse A-ul mai tare, să se asigure că a fost auzit.

- Dar, spuse B-ul, iubirea mea, nu mai putem fi ca la început. Am crescut amândoi, ne-am transformat, ne-am slefuit unul pe celălalt, iubim altfel, suntem mai maturi, mai stăpâni pe sentimentele noastre...

- Da, dar...și A-ul plecă ochii vizibil nemulțumit

-Dar?? Întrebă B-ul

- A, nu...nimic...e ok...nu-ți face griji

și A-ul se întoarse cu spatele, lăsându-l pe B in liniștea lui confortabilă.

___________

Cum și de ce într-o situație similară, nu vedem ce e in fața ochilor noștri?

Semnale de alarmă sunt trase în mod indirect, avertizările curg, dar, in mod ironic nu le percepem ca fiind pentru noi.

Pentru că oricare dintre noi putem ajunge să fim pe rând și A, și B, și C. În diferite momente din viață, in diferite circumstanțe, în nenumărate situații.

Și nu-mi spuneți "eu niciodată n-o să..." pentru că niciodată acesta este o paradigmă, și te trezești cu susul în jos de nici nu mai știi cum te cheamă.

Într-un alt articol al meu, în care am scris despre același subiect (il găsiți aici 👉https://definitively-alinaroman.blogspot.com/2021/05/despre-triunghiuri-in-relatii-poate-fi.html) spuneam că sunt câteva situații clasice asupra cărora nu voi reveni acum.

Dar inevitabil vine momentul în care uiți că persoana de care te-ai îndrăgostit odată, are nevoie și dorință de afecțiune și dragoste constantă. 

Uităm să ne mai manifestăm dragostea prin cuvinte și prin atingeri tandre, prin gesturi mici dar care fac minuni. Considerăm că "am crescut", avem vechime, știm ce avem de făcut. 

Fiind un B la un moment dat, am considerat că făceam tot ce trebuia făcut pentru a menține calea,  dar recunosc că m-am prefăcut a nu vedea ceea ce era fix în fața mea - și anume o relație care se zbătea în agonie de câțiva ani deja. Poate dacă aș fi făcut ceva să curm acea acalmie, s-ar fi terminat totul mult mai repede și nu am mai fi pierdut niciunul din noi, ani prețioși.

Socul apariției unui C în schema mea considerată perfectă, m-a făcut să realizez că a cuceri un partener, nu se termină odată cu un act de căsătorie, sau cu mutatul împreună. 

Cucerirea și menținerea vie a iubirii în cuplu nu e deloc ușoară, poate și de aceea există atâtea despărțiri. Ne încăpățânăm să considerăm că celălalt e vinovat că nu ne mai atrage, că nu mai e ca la început. 

Nici n-are cum să fie, pentru că natura în înțelepciunea ei, în procesul îndrăgostirii se folosește de o supradoză de neurotransmițători și hormoni, care ne face să vedem totul în roz, totul e curcubeu, unicorni, și alte orătănii...

Nu credeam să ajung vreodată, din poziția lui B, să îl înțeleg pe A, dar un A și un B nesatisfăcuți unul cu altul, inevitabil lasă loc lui C.

A-ul vrea să fie iubit ca la început, vrea să simtă, să atingă. B-ul vrea să dea și să primească iubire la fel de mult, dar el consideră că trebuie să acționeze altfel, iar neconcordanța asta, necomunicată la timp din nou duce la un C. Ambii au nevoi similare, ambii vor să iubească, dar nu mai stiu cum să se pună de acord...niciunul nu greșește, dar amândoi în mod paradoxal îl manifestă pe C la nivel subconștient.

Un C care se vede în poziția ingrată de a încerca să fie un B cu upgrade-uri, nu știe până unde are acces. Un C intră în triunghi cu nevoia de a primi și el afecțiune. Veți spune că vrea doar sex. 

Dar, ia gândiți-vă...nu este oare sexul tot o nevoie tumultoasă de a primi afecțiune? 

De multe ori îi convine situația, el pare a nu avea obligații, e doar fun pentru el. Dar uneori, se poate simți folosit, jucăria unui A nedispus să îl ridice la rang de B.

Vedeți cum fiecare dintre cele 3 laturi vin fiecare cu propriile nevoi, dorințe și aspirații?

Ce facem cu eventualul sentiment de vină? 

Mi-a rămas în minte povestea unei doamne, acum trecută de 60 de ani, aflată pentru 30 (treizeci) de ani, în poziția unui A asumat și fericit. 

Ea m-a ajutat cumva să înțeleg A-ul din povestea mea, și să văd și din punctul ei de vedere.

Am fost șocată să înțeleg că în iubire, vina și frica nu-și au rostul. Stiu că am întrebat-o dacă s-a simțit vinovată vreodată, iar seninătatea cu care mi-a spus NU m-a marcat. "De ce să mă simt vinovată, că am iubit doi bărbați? Mult și bine?"

Ea a ales să fie A, dar atât de bine a reușit să păstreze echilibrul încât a rămas alături de soț până când el a murit, iar de la moartea lui a avut tot sprijinul necondiționat al lui C.

Pare a fi un scenariu de film, dar după cum știm viața bate filmul și ține de noi cum alegem să o trăim.

Mi-am pus întrebarea și eu dacă aș putea fi A sau C, și mai ales dacă aș putea să trec din nou printr-o fază de B. 

Nu am găsit încă răspunsul...

Tot ce pot să sper este că mi-am învățat lectia și că acum aș ști mai bine cum să fac lucrurile în mod optim.

Dragilor, fie că sunteți A, B, sau C, vă rog să nu uitați că iubirea nu ar trebui să doară sau să rănească alți oameni. Așa că indiferent de ce parte a triunghiului ați fost, sunteți sau veți fi, aveți grijă să nu vă lăsați răniți sau să faceți voi înșivă rău celuilalt.

__________

Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult!!

®️Aly.Alina.Roman.Nedefinit

Cele trei adevăruri ale celor 3 laturi ale triunghiului - Partea Intâi

 Încă de la început vreau să subliniez că acest articol nu va condamna, nu va judeca, nu va pune la perete, nu va căuta vinovați, nu va justifica și nu va încerca să creeze nicio prăpastie între cei ce sunt fideli și cei ce nu sunt, între cei ce au fost înșelați sau dimpotrivă au înșelat, sau între cei ce se autoproclamă "uși de biserică" (dar uită că multă lume le "deschide") și cei mai libertini.

În mod obiectiv, atât cât voi putea, am să incerc să înțeleg cum funcționează (dacă funcționează) acest gen de relație.

Cu toți putem găsi exemple în jurul nostru, în familie, între prieteni, ori poate, la un moment dat în viața noastră am fost una (oricare ar fi ea) dintre laturile triunghiului.

Nu este un secret pentru cei ce mă cunosc și mă citesc - poate de aici și interesul meu pentru psihologia și sexualitatea cuplului -  că intr-o anumită etapă din viața mea (eu îi spun viața anterioară 😄😉) am fost B. Latura B.

Și am să explic aici cum văd eu acest triunghi.

Avem A, B, C. 

Vom considera A-ul acea persoană care se află în poziția de vârf, având la bază B și C. Adica A este cel ce înșeală.

B-ul în acest caz, ca și poziție imediat următoare este partenerul oficial, adică persoana înșelată.

Iar C-ul este evident a treia persoană din triunghi, cea cu care se înșeală.

Mărturisesc că nu e ușor să fii B, și multă vreme am considerat A-ul ca unic vinovat. Pe C, în povestea mea, am cunoscut-o pe social-media, iar tentația de a o face și pe ea vinovată a fost foaaaarte mare.

Pe măsură ce au trecut anii, iar rănile s-au vindecat, pe măsură ce am învățat din nou să iubesc și am acumulat o cantitate imensă de informații despre cuplu & relații & sexualitate, am realizat, in mod surprinzător că nu există vinovați. 

In dragoste și război totul e permis, spunea romancierul Francis Edward Smedley, iar încercarea de a găsi țapul ispășitor nu-și are rostul.

Asta pentru că suntem diferiți, din punct de vedere psiho-moral, fizic, al sexualității, al libido-ului, al fanteziilor și pulsiunilor sexuale, al astrologiei, you name it.

Conform profesorului și doctorului în psihologie și medicină, Constantin Enăchescu, fie că vorbim despre tipologia sexuală de natură erotică, pasională, agresivă, romantică, analiza tuturor acestor tipuri sexuale, pune în evidență faptul că există această varietate de nuanțe, trăsături și particularități (C.Enăchescu - Tratat de Psihosexologie) pe care este de dorit să o acceptăm.

Sigur că în urma experienței mele de a fi B, mi-a fost cumva nenatural să înțeleg ce simte și ce vrea A. 

A-ul ajunge să fie A, de multe ori fără a-și propune din start acest lucru. 

Evident că  unii pur și simplu asta caută, la fel de evident este faptul că unii sunt făcuți pentru asta, iar alții refuză să "calce strâmb" doar datorită principiilor, moralei, credinței că vor fi pedepsiți de Divinitate, nu pentru că nu și-ar dori să vadă cum e și iarba din curtea vecină.

Aici poate că ar trebui să deschid o paranteză și să clarific diferența intre adulter și infidelitate. 

Nu, nu este același lucru.

Adulterul este atunci când are loc un act sexual cu alt partener decât cel oficial, in afara căsătoriei, pe când infidelitatea are mai multe fațete, nu presupune obligatoriu sex. Iar infidelitatea emoțională, cu sentimente profunde investite in altă persoană decât cea cu care formezi un cuplu, este cea mai tricky.

A-ul poate să aleagă schimbarea, A-ul poate să fie cel care pune stop jocului, sau dimpotrivă  să manevreze așa finuț jocul, încât să trăiască două povești separate, care numai împreună să il împlinească. Sau poate fi atât de lipsit de empatie, încât să elimine B-ul din ecuație și să aleagă C-ul...sau D-ul, sau E-ul etc.

A-ul nu a greșit când a ales un C, pentru că da, A-ul alege, nu este el ales. A-ul a avut nevoi și dorințe nesatisfăcute sau parțial satisfăcute de B, și de aici până la C...este doar un pas.

Dacă ești sau ai fost A, nu ai greșit cu nimic, toți suntem în câutarea fericirii. Sper că ai găsit-o.

B-ul nu a greșit cu nimic, în mod conștient, nu a făcut nimic greșit să il determine pe A să caute. B-ul poate că s-a complăcut, poate că nu a vrut să vadă realitatea, ori poate că se simtea prea confortabil.

Dacă ești sau ai fost B, nu te invinovăți, nu te condamna că nu ai făcut totul perfect. Nu ai greșit nici tu, nu trebuie să te transformi în A, sau în C, deși ai fi tentat să o faci.

C-ul pare a fi cea mai liniștită poziție, el este pionul care se poate transforma in condiții bine stabilite în regină. C-ul nu a greșit cu nimic, nu e vinovat că a închis triunghiul, de multe ori nici nu știe de existența lui B.

Dacă ești sau ai fost C, nu te învinovăți că ai intrat pe teritoriul altuia, dacă terenul ar fi fost bine împrejmuit, tu nu aveai acces...

________________

Dar...

Ce nevoi putem avea să devenim A? Ce dorințe și fantezii nu ni le putem îndeplini în relația cu B? Ce oferă C-ul?

Ce nevoi are B-ul pe care A-ul nu le-a văzut? Ce își dorește B, de nu poate să fie pe aceeași lungime de undă cu A?

Ce nevoi are C? Cât de mult îl poate satisface un A, ca să il poată determina să accepte să inchidă triunghiul?

B și C știu unul de celălalt? Ce relații pot avea?

Despre toate acestea, în următorul articol.

Și nu uitați, până data viitoare iubiți-vă mult, mult!

®️Alina Roman. Nedefinit

Senzualitate şi erotism ca expresii ale sexualităţii

Ca orice articol care se respectă, şi mai ales ca orice autor care se respectă, atunci când vrei să defineşti sau să operaţionalizezi un concept, ce faci? 

Începi evident cu definiţia cea mai simplă, pentru a te face înţeles de toată lumea, şi continui conceptualizarea pe diverse level-uri.

Sexualitatea în ansamblul ei este (încă) profund influenţată de credinţele şi dogmele religioase, indiferent de confesiune, şi ştim bine că înţelesul acestui concept al sexualităţii diferă de la o zonă geografică la alta, de la un continent la altul, de la un om la altul. 

Vorbesc de sexualitate şi nu de ştiinţa care se ocupă cu studiul ei, şi anume sexologia (am vrut să fac diferenţa, pentru că am observat în jurul meu că mulţi le confundă) pentru că există multe dimensiuni ale acesteia (n.a. ale sexualităţii), printre care şi senzualitatea şi erotismul.

Nu întotdeauna se pune semnul egal între cele două concepte, dar este uşor de înţeles de ce majoritatea o fac, pentru că graniţa dintre cele două este extrem de fină şi uşor de încălcat.

Ce vedem în dicţionar?  

SENZUAL înseamnă ceva ce ţine de simţuri, care desfată simţurile, sau ceva ce este înclinat spre plăcerile trupeşti, spre senzualitate, ceva care exprimă senzualitate, o atitudine erotică, sau o exacerbare a sentimentului erotic.  

Bun, clar... dar vin şi întreb. Ce înseamnă exacerbare? Cine a trasat limitele, unde, cum şi când începe să devină exagerat sentimentul erotic?

Pentru că natura ne-a construit diferiţi, tocmai pentru a exista alegeri, tocmai pentru a ne alege unul pe altul, după cum considerăm fiecare la un moment dat.

Ceea ce pentru mine este exagerat, poate că pentru altul este perfect normal, sau prea puţin. Evident şi reciproca este valabilă.  

O femeie senzuală este atractivă într-un anume sens,  senzual nu este sinonim cu sexy, iar senzualitatea este o stare naturală, cu care te naşti, şi pe care cu greu o poţi dobândi.

O privire poate fi senzuală, un mers poate fi senzual, un zâmbet, felul în care te (re)prezinţi pe tine şi Eul tău material în societate, acolo unde se construieşte Eul social, toate acestea pot fi pline de senzualitate.

Pe de altă parte avem EROTISMUL, jocul sexualităţii, care este dobândit, odată cu experienţele de viaţă şi cu învăţarea iubirii erotice, a erosului.

Erotismul provoacă sentimente sexuale, nu lasă loc de interpretări, este estetica dorinţei sexuale, primitive, de la baza piramidei nevoilor individului. 

Tot dicţionarul ne arată că erotismul este numai o latură a senzualităţii, este exprimarea dorinţei sexuale, şi impulsul necesar pentru satisfacerea acesteia. 

Erotismul este chemarea, invitaţia, este acel moment când instinctele primează. iar raţiunea este inundată de neurotransmiţători, este acea cale prin care aceeaşi natură a găsit de cuviinţă să ne lase orbi şi surzi la orice altceva decât stimulul şi dorinţa de iubi şi a fi iubiţi în cel mai fizic mod cu putinţă. 

Nu putem nega importanţa erotismului într-o relaţie de natură romantică, nu putem să ne opunem unei chimii atât de magistral orchestrată de Universul creator.

Putem însă să fim suficient de dornici de cunoaştere, încât să nu mai confundăm senzualitatea cu erotismul, şi să nu credem că o femeie cu un "acel ceva" senzual, este automat dornică de a trece în latura erotică, de exprimare fizică a unei dorinţe sexuale.

Putem să ne străduim să înţelegem că fanteziile noastre, nu vor trece în planul real întocmai şi întotdeauna, dar la fel de bine, putem încerca să le transpunem în realitate, dar să ne facem un plan adecvat în acest sens.

Şi nu în ultimul rând, senzualitatea este o stare de spirit, este ceva se simţi din interior, şi arăţi în exterior, senzualitatea se trăieşte, ea este şi atăt. 

Erotismul il înveţi, îl manifeşti, este, dacă vreţi, motorul sexualităţii, ceea ce îi dă formă şi dinamism, iar senzualitatea îi dă fond şi esenţă.

Sigur că vei dori o femeie senzuală, dar ea, şi numai ea, va decide dacă va intra în jocul erosului cu tine, şi dacă va lăsa erotismul să finalizeze....desigur, în mod apoteotic.

__________________

Şi nu uitaţi, până data viitoare, iubiti-vă mult, mult.

A.R. Nedefinit

Între a rezista furtunii sau a pluti în derivă

 Și mi-a fost de ajuns să te privesc din nou, și tot ceea ce am crezut uitat s-a trezit brusc, cu o intensitate atât de mare încât am amețit, căzând de pe meterezele cetății mele pe care o consideram singurul loc în care aș fi fost în siguranță, departe de emoțiile ce le-aș fi vrut uitate...

Și mi-a fost de ajuns să mă atingi, și astfel să destrami dintr-o dată sutele de învelișuri pe post de armură antisentimente, pe care le țesusem tihnit, la umbra îndoielilor mele ce-mi devastau frumusețea viselor...

Și a fost de ajuns să-ți simt buzele de catifea căptușită cu mătase, și m-am predat fără a mai fi în măsură să duc lupta cu tine...sau poate cu mine...

Și a fost de ajuns să vii, și să mă cufund iar într-o mare parfumată și înspumată de dor, și într-un ocean de năluci bizare ce le credeam dispărute în adâncuri...

Și a fost de ajuns să pleci, ca să-mi pierd iar simțul că pot controla această iubire ce mă transformă și mă modelează, precum lutul din care la începuturi, Dumnezeu l-a modelat pe Adam...

Și mi-a fost de ajuns să simt că nu știu ce să fac cu tine, pentru că nici nu te am, și nici nu pot să te uit...

Și mi-a fost de ajuns să gust din această iubire, pe care nici nu știu dacă e bine să o am, dar nici nu pot trăi fără să știu că e doar a mea...

_________

Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult!

®️ Alina Roman.

Visul unei alte nopți de mai

 Dacă aș putea să te iau cu mine, pe aripile brizei care face să tresară oceanul cu culoare de peruzea din visul meu...aș face-o fără să mă gândesc de două ori.

Dacă aș putea să suflu vânt teribil în pânzele corăbiei pe care am fi îmbarcați doar noi doi, aș sufla necontenit pentru a pluti mereu în dansul valurilor, la adăpostul brațelor tale, spre insula noastră ascunsă și sigură.

Te-aș respira să nu îți uit aroma și te-aș răcori cu buze umede cu gust exotic și sălbatic de pasiune nestinsă și nesecată de  trecerea timpului.

Dacă aș putea, te-aș ascunde în paradisul din visul meu, ce l-am clădit cu dor și cu dorință, zile și nopți nenumărate, numai pentru tine.

Ți-aș lăsa urme de neșters pe suflet, și te-aș face să tânjești după atingerea mea, să mă simți în fiecare moment, și să îți lipsesc în fiecare secundă.

Dacă aș putea, te-aș face să nu poți să reziști fără a mă lipi de trupul tău, fără a mă face parte din tine...

Dacă aș putea, m-aș transforma în razele de soare ce îți ating chipul frumos, iar noaptea, aș vrea să fiu luna ce îți desenează iluzii dincolo de conștient.

Dacă aș putea, te-aș face să vezi cum ni se potrivesc mâinile noastre, înlănțuite una într-alta, când se ating, desenând împreună propriul nostru Univers, te-aș face să simți setea din sufletul tău, ce nu-și găsește izvorul decăt la mine...

Dacă aș putea, ți-aș deschide ochii spre visul meu, și te-aș conduce spre lumea noastră, unde nu ți-ai mai dori să mai pleci, iar un milimetru distanță între noi ar fi prea mare...

Și dacă aș putea, aș vrea să încerc toate astea și dincolo de vis...și dacă ai vrea, ți-aș da cheia spre această destinație...căci ce ești tu, decât Destin?

Și ce e Iubirea decât căutarea a două suflete, ce știu că s-au găsit unul pe altul, după cine știe câte vieți în care au fost doar jumătăți veșnic rătăcite, căutând întregul?

Și dacă eu o știu, și tu o știi...

_______________

Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult...

®️Alina Roman

Dragoste cu sens unic

 Nu te iubește. 

Ai știut, ai simțit, ai intuit, poate chiar de la început, dar nu ai vrut să iei realitatea așa cum era, ai preferat să o vezi prin vălul transparent al endorfinelor.

Așa are creierul nostru o modalitate nedreaptă de a acționa uneori și ne inundă cu senzații - extrem de plăcute  dar extrem de volatile - pe care le "îmbrăcăm" frumos și le ridicăm la rang de sentimente.

Prea puțin contează procesul psihologic prin care ajungi aici, pentru că am mai spus și cu alte ocazii, nu poți controla când și cum te îndrăgostești, dar să presupunem că au trecut săptămâni,  luni de zile, până când te vezi pe tine în ingrata situație în care conștientizezi că toată iubirea investită (prost investită) de tine, te-a dus la faliment. 

Faliment emoțional, psihic, afectiv  și chiar fizic. Pentru că nu e ușor deloc să duci o iubire pentru doi, să lupți constant să câștigi o iubire care nu a fost niciodată, de fapt și de drept, acolo.

Așadar, ești la momentul acela în care toate acțiunile celuilalt te dor. Te lovește brusc realitatea goală, fără orice urmă de make-up. 

Și ce vezi?

Vezi că ai clădit o relație în mod unilateral, vezi că ai sădit sentimente unice în pământ stâncos  pârjolit de arșițe străine, pe care le-ai intuit, dar le-ai ignorat cu bună știință.

 

Vezi că te-ai pus în situația de salvator,  deși nimeni nu ți-a cerut asta. Credeai în puterea iubirii tale, și că în cele din urmă, acea rană pe care știai că celălalt o poartă, tu vei reuși să o vindeci.

Nu e treaba ta  să vindeci nimic ce nu-ți aparține, nu poți ajuta pe cel ce nu vrea să fie ajutat.

Da, iubirea are puteri magice  dar numai și numai dacă este reciprocă.

Ajungi să vezi că trăiai fiecare zi în așteptare. Viata ta era un stand-by...

În așteptarea unui semn, unui mesaj, unui telefon, unei întâlniri scurte în care încercai disperat să potolești dorul cu un sărut sau o îmbrățișare.

Nu te iubește. Știi și simți. Este ok, conștientizarea este primul pas. 

Problema - fără a fi de fapt o problemă - e că tu iubești. Nu-ți fie teamă de iubire și de a lupta pentru ea. Dar pune capăt luptei  cu mândrie, dacă simți că te folosește. Nimeni nu stăpânește cu adevărat pe nimeni.

Te folosește când te caută numai când vrea, când ești doar o opțiune de moment.

 Te folosește când orice atingere, orice sărut  orice îmbrățișare, totul are un singur scop.

Te folosește când nu își asumă nimic, când te lasă să investești într-o relație pe care nu are de gând să o susțină.

Nu te iubește, și in cazul ăsta, tu ce mai aștepți? 

Iubești și doare să vezi că rezultatul nu este cel așteptat. Chiar dacă ai mai aștepta zece ani, dacă nu te iubește după un an, cu siguranță nu te va iubi.

Nu te mulțumi cu puțin, nu te mulțumi cu faptul că din când în când iși amintește de tine. 

Nu te mulțumi cu fărâme culese pe fugă.

Iubirea nu ține cont de vârstă sau statut.

Poate să fie cea mai ascunsă iubire din lume, să știți doar voi doi de ea, dar să fie reală, construită în doi. 

Pentru că orice nu e construit în doi apartine doar unuia singur, și nu ăsta este scopul.

Nu te iubește. E ok. Puterea îți aparține, în ciuda faptului că pare o înfrângere. 

Nu te iubește, dar ești cu un pas mai aproape de a te desăvârși. A fost încă o lecție. Învață!

Poate nu poți vindeca o lume, dar te poți vindeca pe tine.

Iubirea va rămâne în tine, nu o ucide. 

Nu te iubește, nu poate. Tu poți, deci câștigătorul ești tu!

Alege mereu să fii cu acea persoană pentru care ești lumea întreagă, meriți asta. Nu te mulțumi cu rolul de trecător.

Dacă nu te iubește, oricât ai iubi tu, te va pune mereu pe locul 2. Și crede-mă, în iubire locul 2 nu ar trebui să existe și nu ar trebui acceptat.

______________

Și nu uita, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult!

®️Alina Roman.

Dragoste sau sex, eterna confuzie

O femeie face dragoste sau și un bărbat? 

Un bărbat face sex sau și o femeie? 

Sau discutăm doar de nuanțe?

Sau vorbim de a face sex cu sau fără sentimente la mijloc, de unde reiese "de facto" și confuzia?

În  limba română, verbul este "a face"...sex sau dragoste, chiar nu contează. 

În limba engleză avem deja prima diferență: "making love" versus "having sex". 

În limba spaniolă, avem "hacer el amor" versus "tener sexo".

"Making/hacer" este din start ceva ce presupune oarecare efort, creativitate, ceva ce se face, se realizează, se construiește, cu grijă (more or less), cu pasiune, cu dorința de a ieși bine.

"Having/tener" este doar ceea ce este, adică ceva ce ai pe loc, ceva ce te satisface pe moment, ceva ce consumi.

Dacă lăsăm la o parte analiza de conținut, sau sensul etimologic al cuvintelor, ajungem la ceea ce ne interesează de fapt.

În cazurile fericite, facem și sex, facem și dragoste. Depinde de conjuncturi și imaginație.

Unii fac doar sex, pentru că, din nefericire, nu au făcut dragoste niciodată, și habar  nu au că există. Și culmea, se cred și buni la asta... 

Sunt acele personaje care nu pot face diferența pentru că nu au cunoașterea "a priori"- de dinainte-  și limitările în acest caz se reduc strict la planul fizic, sexual.

Nu o să insist foarte mult pe conceptul de a face sex, pentru că voi considera că nu necesită niciun fel de informații suplimentare. Din instinctul de a ne satisface nevoile de bază, toți o facem. 

Da, la sex mă refer.

Este clar așadar că vorbim în acest caz de instinctul primordial uman, aflat la baza piramidei, care ne definește ca ființe vii.

Dar...

Ce ne diferențiază de celelalte ființe vii care fac sex, este tocmai această activitate de a ALEGE să facem dragoste. De a alege CÂND, CUM, UNDE și mai ales CU CINE.

Și încep cu a spune ceea ce este evident: nu poți face dragoste fără a pune la bătaie sentimente. 

Pentru că în lipsa lor, yet again, it's just sex.

Spuneam la un moment dat că femeile nu fac sex, ele fac dragoste, sau cel puțin asta iși doresc majoritatea... iar aici desigur că le exclud pe cele care fac din asta o activitate sportivă, sau un job, ca oricare altul. 

Da, pentru a se angaja într-o relație sexuală, o femeie - cu aceleași excepții de mai sus valabile - pune suflet, adică emoții, sentimente, dorința de a fi un act perfect. 

Perfecțiunea însă nu există, dar măcar ea, femeia, în sensibilitatea ei naturală, încearcă să o construiască pas cu pas.

Problema intervine când el - care în genere face sex - nu e suficient de abil să înțeleagă nevoia ei de a fi iubită. 

Unii dintre bărbați au o percepție mai bună, și preiau din zbor starea de fapt, mergând până acolo încât mimează sentimentul. 

Sau, mai pe english, "fake it until you make it".

Trist, dar adevărat. 

Multe inimi au fost fărâmate, multe suflete au fost călcate în picioare, pentru că unii au dat totul iar alții au primit totul, fără a da nimic sau prea puțin la schimb.

Există bărbați care fac și dragoste? 

Hmmmmm...există bărbați care încearcă să facă ceva...ceva mai mult decât sex, deci există speranță să ajungă acolo. 

Există bărbați care iubesc femeia în esența ei și pentru a o satisface, vor pune pe tavă și afectivitate, sentimente. 

Aceștia sunt cei care au toate șansele să facă dragoste și cu sufletul și cu trupul unei femei. 

Ei vor simți diferența, și vor adora să facă dragoste, mai mult decât sex. 

Că nu o vor recunoaște, asta e altă discuție, ca nu care cumva să își piardă imaginea de vânător în ochii celorlalți.

Dar important este că există cei care vor să încerce să facă diferența, iar asta nu poate decât să ne bucure. 

Un bărbat care vrea să facă dragoste cu tine îți va arăta asta, te va mângâia și te va dezmierda cu cuvinte, atingeri, acțiuni, iar tu vei simți că te vrea și dincolo de sex. 

Te va gusta, te va mirosi, te va îmbrățișa și te va face să îl accepți, cu dragoste și cu răbdare.

La fel cum unul care vrea să facă sex îți va spune asta, fără cuvinte. Și tu vei ști la ce să te aștepți, și ca o femeie deșteaptă și asumată, vei accepta sau nu. Pentru că uneori - rareori - just sex e ceea ce ai nevoie, și e perfect ok.

Dar nu te lăsa păcălită, și nu te amăgi că poate...cândva, va face și dragoste cu tine...

Tu alegi, femeie sau bărbat, când și cum faci sex, sau dragoste.. 

_____________

Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult...

®️Aly.Alina.Roman.