Aș vrea să pot să neg asta.
Aș dori să am suficiente argumente a căror pertinență să dărâme acest concept.
Dar uneori, iubirea vine doar dintr-o parte, indiferent de ce și cum ai face.
Uneori te amăgești crezând că iubești, sau că vei putea iubi acea persoană, cu timpul.
Și dintr-o simplă afecțiune, din curiozitate, din orice alt motiv - mai puțin iubirea adevărată - spui "te iubesc", fără a gândi în avans ce urmări și ce așteptări naște în sufletul celuilalt.
Te gândești că faci un bine, că îi oferi acelei persoane exact ceea ce își dorește, că un "te iubesc" nu are cum să facă rău.
Stop! Oprește-te!
Faci rău! Fără să vrei, poate. Cum? Prin crearea de iluzii, prin stimularea unei iubiri pe care nu știi sigur că ți-o dorești, prin crearea unui potențial viitor pe care nu îl ai clar. Prin interferarea cu o inimă ce mult prea mult s-a deschis pentru tine, prin simplul fapt că te simți bine știind că ești iubit. Si de ce nu ai fi? Doar toți merităm să fim iubiți, nu-i așa?
Poate că nu ai mințit când ai spus "te iubesc". Poate chiar ai crezut că este momentul potrivit, chiar dacă ai forțat puțin cuvintele.
Dar nu ai gândit deloc ce vise, dorințe și idealuri, ce furtuni emoționale și ce oceane de sentimente ai reușit să creezi în sufletul celuilalt! Ai crezut că era doar ceva ce suna bine, la acel moment, ceva ce părea potrivit.
Nu te-ai gândit, că pentru acel cineva, acest "te iubesc" a însemnat momentul în care a început să manifeste un alt univers pentru voi.
Și nu așa, oricum, ci cu toată forța unei persoane care iubește cu adevărat și care se simte susținut de sentimentele tale reciproce.
A început așadar construcția acelei dimensiuni în care să fiți bine, în care iubirea adevărată să fie temelia pe care să clădească palate, să adune comori să-ți facă un regat și să ți le pună pe toate la picioare.
Și toate astea, pentru că tu ai spus "te iubesc" fără să simți cu adevărat.
Și să știi că tu ai generat toate acestea, cum te face să te simți? Nu te-ai gândit la forța aceasta de creație, nu-i așa?
Nu ai crezut vreodată că tu poți fi "artizanul" acestei manifestări. Oare de ce? Poate că, pentru simplul fapt că nu ai cunoscut iubirea sub toate formele ei?
Sau poate că nu ai știut ce forță pot avea cuvintele - ca și semințele- pe fondul unui "teren fertil"?
Nu te-ai gândit că acel univers, acele palate, făcute pentru tine, nu vor putea fi umplute decât de tine? Precum un copil, ai cerut luna de pe cer. Și când ți-a fost dată, nu ți s-a mai părut interesantă...
Nu te-ai gândit...nu atât de profund, oricum!
____________
Folosim cuvinte, măști, uneori ne mințim pe noi înșine, alteori dorim să credem că dacă rostim ceva, dăm greutate unei acțiuni.
Cuvântul ne-a fost dat să îl folosim pentru a ne ușura viața, pentru a ne exprima trăirile, dorințele, senzațiile, percepțiile. Dar uneori, cuvintele au capacități magice de creație, au forță nebănuită, care odată ce este eliberată, nu mai poate fi oprită.
Cuvintele dau viată, forță, iubire, deplinătate, plenitudine.
Inainte de a le rosti, asigurați-vă că sunteți conștienți de această forță, care schimbă destine. Mai ales în sintagma "te iubesc"!
___________
Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult!
®️A.R.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu