Scânteie și izvor.

 Nu dorul te usucă, nu el te seacă, el doar e consecința unui grad mare de indiferență și neasumare. Nu a ta, nicidecum, ci neasumarea celuilalt.

O iubire ce te-a trăit ea pe tine, și nu tu pe ea.

De dor nestăpânit trăiești între două lumi.

Nici într-una, nici într-alta pe deplin. Ești prizonier al propriei neputințe de a te desprinde de o iubire ce ți-a provocat doar haos, care ți-a sorbit energia, lăsând în urmă doar o scânteie din focul ce cândva era similar unui vulcan.

Indiferența te ucide în spirit, dacă nu ești atent și o lași să pătrundă parșiv, cu chip de îndragostit.

Te pustiiește, chiar dacă ai fi stăpânul fântânii cu apă vie și apă moartă. 

Izvor nesecat de ai fi, indiferența îți pune capăt speranțelor.

Faptul că orice ai face, și oricât suflet ai pune pe tavă, tot nu pare a fi de ajuns.

Faptul că ești pus în situația de a cere iubire în schimbul iubirii, spune multe despre puterea ta.

De ce spun putere? Pentru că este. Pentru că nu există alt cuvânt pentru asta.

Forța și capacitatea de a înțelege că iubirea merită să i se răspundă cu iubire, dezvăluie că acel izvor al puterii din suflet, încă mai poate să formeze fântâni. Cu apă vie, izvor de viață.

Acea scânteie, rămășiță a vulcanului care a fost odată, trăiește, e nemuritoare. E divină, și niciun grad de indiferență, de neiubire, nu o poate stinge. Pentru simplul motiv că neiubirea trăită odată, e o lecție ce te face mai înțelept.

Si vei continua să iubești, pentru că sufletul se hrănește cu iubire, în primul rând iubirea de sine și apoi iubindu-i pe alții. 

Și când vei înțelege asta, vei vedea că niciun pârjol, nicio secetă nu va fi prea mare pentru izvorul din tine.

__________

Si nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult.

®️A.R.