Nevorbitele iubiri.

 Nespuse, nedezvăluite, ținute în cufere zăvorâte de lacăte grele, în ascunzișirile sufletului. 

Acolo stau nevorbitele iubiri. 

Acolo stau săruturile nedate dar atât de dorite, îmbrățișarile nepermise după care plânge și ultimul milimetru de piele.

Pe buze se opresc cuvinte. Speranțe năruite. Vise spulberate. Dorințe nesecate, dar acoperite. Nevalorizate, neîndeplinite.

Lut ars. 

Pământ pârjolit suntem toți care ucidem, plângând pe ascuns, "te iubesc"-urile ce se sting încercând să ajungă la destinatar.

Mesaje scrise si nicicând expediate, perne ude de lacrimi de dor.

Iluzii. Ce ar fi dacă? Dacă tu...dacă eu...

Noi? Sună bine, dar dacă ...și totuși...

Frici. 

De ce simțim, de ce ne dorim, de ce este și de ce ar putea fi.

Și toate astea, zi după zi, fără pauză.

Nimic să nu trădeze ce este dincolo de ceea ce lăsăm la iveală.

Nimic care să ne facă vulnerabili.

Nimic care să ne dea voie să respirăm aerul de dincolo de rațiune.

Mai suntem oare capabili de iubire, dacă nu-i mai dăm voie să se manifeste? 

În pofida așteptărilor, ea trăiește. Doar s-a învățat să rămână ascunsă, printre vise ciobite și așteptări că "poate mâine"...

______________

Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult...

®️ Alina Roman