Persoane interesate

luni, 23 august 2021

Cugetări la luna albastră

Se vorbește mult în ultimul timp. Despre vreme și vremuri, despre p(l)andemie, despre vaccinare, despre Afganistan, despre democrație, despre interesele unora și altora, despre libertate și libertăți, despre drepturile / obligațiile / dorințele femeilor, dar și ale bărbaților, despre identitatea de gen, despre sexualitate și nonsexualitate. De fapt, se vorbește despre orice, oricând, de multe ori în deplină necunoștință de cauză. 

Emitem păreri, opinii, facem analize, ceea ce este perfect ok - gândim deci existăm - este dreptul nostru la libera exprimare. 


Ceea ce nu mai este ok, este dorința de a impune și altora propriul punct de vedere, în mod voalat, sau dimpotrivă, în mod vădit, fățiș, uneori violent, împotriva tuturor principiilor democrației și a drepturilor omului, drepturi pe care le vedem constant călcate în picioare, greșit interpretate,  greșit puse în operă.

Poate fi și de la unele aspecte cel puțin interesante din punct astrologic, aspecte care ne fac pe toți să ne credem mai mult decât suntem, sau decât putem înțelege, să considerăm că suntem mai mult decât ne permite educația, experiența, competența.

Toți suntem tentați să vorbim la nivel macro, uitând să ne analizăm și să ne înțelegem mai întâi universul propriu, microuniversul sufletului propriu, energia sinelui. Cum poți înțelege temeinic ceva din exterior, când nu știi cum ești tu în interior? Când nu îți cunoști matricea gândirii tale, cum poți avea impresia că înțelegi ce gândesc altii? Când tu nu ai un sistem de valori bine structurat, cum poți încerca să impui altora un mod de viață?

Toți avem un strop de Divinitate în noi, toți putem atinge un anumit nivel al Cunoașterii, trebuie doar să ne întoarcem puțin ochii spre interior și să începem să ne dorim evoluția noastră, ca și indivizi, ca și ființe cu origini divine. 

Cum putem face să ne descoperim, să creștem, să evoluăm? 

În primul rând ascultându-ne intuiția, este acea voce interioară, firavă la început, dar care antrenată și ascultată, devine din ce in ce mai puternică. Apoi, informându-ne, citind, ascultând mai mult decât vorbind, punând la îndoială tot și pe oricine. Nu luați ca literă de lege nimic, dacă filtrul minții voastre respinge, nu acceptați nimic din ceea ce intuiția și bunul simț refuză. 

Cea mai aspră înfrângere din viața noastră, este dată de noi împotriva noastră. Cel mai mare dușman al tău, ești chiar tu. 

Singuri ne punem limite, singuri îndepărtăm de noi propria împlinire, singuri ne sabotăm drumul spre fericire și evoluție. Pentru că vorbim cuvinte goale, încercând să impresionăm pe alții, pentru că nu ascultăm suficient, pentru că vrem mereu să avem ce au alții, deși nu știm dacă acel ceva ne va aduce și nouă satisfacție.

Pentru că mergem pe drumuri deschise de alții, și nu mergem pe propriul drum, pentru că nu avem curajul și temeritatea de a fi deschizători ai Destinului, pentru că suntem orbi și nu înțelegem semnele care ne arată invariabil, că suntem rătăciți.

Legea atracției funcționează, gândurile se amestecă într-un creuzet gigantic pentru a lua formă atunci când reușim manifestarea lor, atunci când înțelegem că avem puterea de a transforma lumea, de a transforma energia în materie. 

Vibrația Terrei se schimbă, crește cu ajutorul fiecărui individ care vrea să evolueze, dar ca în orice evoluție este necesar un salt, o schimbare. Și ceea ce trăim acum, cred că este acel întuneric care pare mult mai adânc și mai profund înaintea ivirii zorilor. 

Nu știu care ar putea fi direcția corectă de urmat, nu vreau să fiu formator de opinii, sau orice altceva. 

Știu însă că eu, am o cale de urmat, și cred că ma aflu pe ea, știu că nu știu enorm de multe, dar sunt dispusă să cercetez și să aflu, știu că pentru a ajunge la lumină trebuie să lupt cu întunericul, și am decis să o fac. 

Cel mai greu este să te decizi să începi lupta cu propriile frici, și să transformi acel licăr de lumină dat de cunoașterea inițială, principială, într-o flacără veșnică ce va lumina permanent cotloane nebănuite din subconștient.

Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult!

A.R.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu