Mă întreb de ce tu, Destin sublim, te-ai ascuns în umbra mea din altă viață?
De ce tu, Destin implacabil și inimaginabil, nu te-ai lăsat descoperit mai înainte vreme?
Oare eu doar ce am învățat acum regulile sau abia acum descopăr jocul?
Când și în ce viață noi ne-am avut și ne-am pierdut, ca să ne căutăm iarăși și iarăși unul pe altul?
De câte ori să ne fi iubit unul pe altul și în câte alte dimensiuni și universuri ne-am aparținut unul altuia?
Câte oceane de iubire vom fi sorbit în setea noastră neostoită? Câte sărutări nesfârșite și de câte ori ne vom fi gustat unul pe altul în căutarea unui climax ce atât de mult îl dorim și în viața asta?
Sau ce iubire neîncăpută în toate acele vieți își face loc și în asta?
Ce putere divină vrea să mai ne lege iarăși cu acel legendar fir roșu cu care sufletele pereche sunt legate de când își aleg noua viață...?
Unde, când și cum, drumurile noastre au devenit din două, unul?
Mă întreb când ai știut, mă întreb când vei decide să mi te arăți în întregimea sublimă a adevărului tău?
Mă uit și nu încetez a mă surprinde pe mine, am puterea ce nu o credeam a o avea vreodată, puterea de a vedea dincolo de aparentele principii după care teoretic ar trebui să ne ghidăm.
Și totuși...Destin sublim, te joci cu mine și cu mintea mea...mă confrunți și mă provoci, mă iei și mă lași, mă urci și mă cobori, mă faci puternică și totodată mă faci vulnerabilă.
Mă faci să te urmez, mi-o iei înainte, dar apoi mă aștepți, îmi întinzi mâna. Mă aduci lângă tine și mă compari cu standardul tău de o veșnicie...
Mă vezi egală, dar ți-e teamă, mă vezi capabilă și parcă nu crezi că e real, îmi ceri confirmări și te convingi.
Și te conving, și ești convins că eu sunt "the one"...
Lasă-te să fii descoperit de sărutările mele și de iubirea mea, lasă firul roșu să se strângă frumos și să apropie ceea ce oricum e scris să fie adunat pe același ghem... de Destin sublim!
.......
Și nu uitați până data viitoare, iubiți-vă mult, mult!
A.R.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu