Persoane interesate

luni, 8 noiembrie 2021

Bărbatul imatur emoțional și frica de angajament.

 Un bărbat adult poate fi imatur emoțional? Un bărbat cu o stimă de sine ridicată (pe fundații solide sau nu) poate fi considerat "necopt"? 

Dacă privim cu atenție la unii bărbați din jurul nostru, și străpungem acel înveliș de masculinitate de tip alfa (not so much), până la straturi mai profunde, dar ascunse cu grijă de ochi prea pătrunzători, ce vedem?

Mă voi referi în mod special la bărbații adulți, și voi lăsa de o parte grupa de vârstă 20-35 de ani  pentru că aceștia teoretic încă sunt supuși schimbării, definitivării imaginii de sine, incă experimentează (ce oare, ei știu), încă sunt în căutarea unui divin feminin, care musai trebuie să se încadreze în standarde pe care nici ei nu le înțeleg. 

Sau nu și le explică. 

Sau nu știu cum au ajuns la acele tipare, sau, si mai grav, caută o femeie așa cum a auzit în anturaj, în familie, în colectiv că e "bună". 

Ce este o femeie "bună", dragii mei? Cum arată ea? Cum îi place vecinului? Colegului de muncă? Mamei tale? Celui mai bun prieten?

Dacă ea este "bună", mă refer în sens strict fizic, erotic, este automat un indicator că tu ești bărbatul acela care poate avea orice? 

Esti automat privit în cercul tău de prieteni drept un lider, un bărbat demn de invidie?

Dă-mi voie să spun că acest fapt este primul semn de imaturitate emoțională.

Atunci când începi să cauți o parteneră, dar în mintea ta nu ai propriul tipar, și cauți ceea ce majoritatea caută, ești cel puțin mediocru. Imatur. 

Ești copilul care caută aprobarea tuturor, căruia îi este teamă de a-și seta propriile standarde, chiar - sau aș putea spune mai cu seamă - dacă sunt total diferite de standardele celorlalți.

Atunci ești bărbat matur, când poți să stai drept în fața tututor și să spui " ea e a mea...ea este "bună", așa cum vreau eu, și nu dau doi lei pe ce spuneți voi.

Ok, să ne înțelegem, nu toți bărbații sunt imaturi, nu mă acuzați de misandrie, spun doar că majoritatea cad pradă presiunilor grupului, caută să aibă alături femei care să fie în sens larg percepute drept "bune", să stârnească invidia celorlalți masculi, chiar dacă, în multe cazuri,  nu este deloc ceea ce acești bărbați caută de fapt.

Bărbatul imatur emoțional nu se implică în relații, nu că  nu vrea, ci pentru că nu știe cum să o facă. 

Manifestă o teamă reală față de o relație asumată, îi este frică de răspundere, de angajament pe termen lung, adică respinge exact acele lucruri care i-ar da acel statut de bărbat matur, responsabil, capabil de a face o femeie fericită, în adevăratul sens al cuvântului.

"Te iubesc" sună minunat, aștepți de la primul sărut să auzi aceste două vorbe, dar pentru bărbatul imatur, exact asta și este, doar două vorbe, cuvinte goale, spuse cu un singur scop, dar lipsite de sens, vorbe și atât, nesusținute prin fapte și acțiuni concrete. 

Imaturul emoțional le spune doar pentru moment, pentru a-și trăi cât mai repede iubirea de tip adolescentin, nicidecum pentru a te face fericită, pe tine, femeia care îi stă alături.

Pentru femeia de lângă bărbatul imatur, totul este o așteptare. 

Așteaptă ca el să se maturizeze, să înțeleagă ce vrea, să se implice, să-i confere siguranță, să lupte dacă este cazul, dar el nu o va face, repet, pentru că nu știe cum și pentru că îi este frică să fie altfel, pentru că nu ar putea să ignore părerile prietenilor. Este un lup ca oricare din haită, fără personalitate, fără caracter de lider, fără stofă de Alfa.

Și atunci ce să cauți tu, o femeie puternică lângă un bărbat imatur? De frica unui angajament, acest bărbat copil, te va lăsa să pleci, sau va face cumva ca tu să pleci. 

El nu te va putea iubi așa cum meriți, iar tu ai lucruri mai importante de făcut decât să îl crești și să aștepți la nesfârșit momentul în care el va înțelege că ești cel mai bun lucru care i se putea întâmpla.

Tu nu cerșești, nici timp, nici atenție, și cu atât mai puțin, nu cerșești iubire.

Bărbatul imatur va crea doar probleme în viața unei femei cu caracter, de aceea ea va alege să își rupă din inimă această iubire ce îi fărâmă sufletul, atunci când va înțelege că el nu va putea fi niciodată la nivelul ei. 

Că nu a intenționat niciodată să o iubească așa cum merită. 

Și va pleca, da, lăsând în urmă un gol ce tu, bărbatul imatur  nu-l vei mai umple niciodată.

 Poate doar dacă înțelegi că e cazul să crești, să te implici și să îți asumi masculinitatea. 

Atunci și numai atunci.


Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult.

A voastră,

A.R.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu