Persoane interesate

joi, 11 noiembrie 2021

Iubirea cu potențial toxic - adevăr sau provocare?


Cum este posibil să existe o asemenea aserțiune? Cum poți alătura substantivul "iubire" de adjectivul "toxic"?

Da, este puțin cam...ciudat. 
Iubirea poate fi toxică? Cum? Cât? În ce fel? De ce?

1. Violența este indubitabil toxică.
Violența fizică și psihică, și acceptarea ei, supunerea voită sau forțată, fie ea inițială / moderată / unică în manifestare, în orice formă NU este ACCEPTABILĂ!!
În nicio situație, cu atât mai puțin în relațiile de iubire. 
Vreau să mă opresc din a analiza acest subiect - au făcut-o alții mult mai bine -  și mă voi concentra pe celelalte aspecte care pot aduce un potențial toxic într-o relație de iubire.

2. Lipsa de implicare afectivă inegală a partenerilor.
    Gradul de toxicitate este foarte mare, pentru că inevitabil unul dintre ei oferă mai mult și la un moment dat se va opri, pentru că nu va simți că primește iubirea pe care o merită, pentru care s-a dedicat trup și suflet. 
Și doare al naibii de tare. 
Doare să simți că cel pe care-l iubești și pentru care ai fi dispus/ă să dai tot ce ai mai nobil și mai frumos, nu prețuiește la adevărata valoare ceea ce ești tu, esența ta ca om, ca ființă cu sentimente adevărate. 
Și cu durerea asta în suflet, va pleca, pentru că celălalt nu a valorificat din plin imensa resursă de bucurie și satisfacție pe care iubirea împărtășită o aduce în viața ambilor parteneri.

3. Lipsa unei înțelegeri clare, de ambele părți asupra viitorului relației.
Poate că unul pleacă la drum cu ideea "forever in love", iar celălalt cu ideea "another one on the list", iar toxicitatea aici vine din egoismul și lașitatea aceluia ce in mod voit manipulează sentimentele celuilalt, doar pentru a-și satisface o fantezie sexuală, pentru o recunoaștere și validare a masculinității / feminității, a capacității de seducție, a senzației de "i still got it" o hrănire artificială a unui ego mult prea greu de satisfăcut.


4. Cucerirea doar de dragul jocului seducției. 
   Este acel fenoment în care senzația de fluturi în stomac este permanent căutată, aducătoare de satisfacții rapide, fără bătaie de cap, fără implicații. 
  Pentru cei ce se regăsesc aici, acei veșnic dornici de îndrăgosteală, dar niciodată îndrăgostiți cu adevărat, nu contează cât timp dedică cuceririi, ei vor căuta "capitularea" fără doar și poate, vor merge până în pânzele albe fără să țină cont de nimic, și se vor folosi de toate resursele pentru a "supune" acea persoană care le-a suscitat interesul. 
  Acest aspect este foarte toxic și distrugător, pentru că, pentru un "cuceritor" este cu atât mai satisfăcător jocul, cu cât obstacolele sunt mai mari, aparent insurmontabile. Nu se va da în lături nici dacă cu jocul său va distruge relații, sau căsnicii.

5. Plafonarea și monotonia -  inerente într-o relație cu vechime.
    Cu siguranță, există potențial toxic aici, pentru că, orice relație poate fi afectată de obișnuință, de acel sentiment de confort, de acea siguranță că celălalt va fi mereu acolo, indiferent de orice. Pericolul este că acest confort călduț poate să ducă la dezinteres, la comoditate, la lipsa nevoii de a păstra scânteia în suflet, de a-l surprinde pe cel drag cu un gest frumos, cu o privire seducătoare, cu o surpriză care să readucă scânteia la rang de flacără.
Un alt pericol mare aici, este că oricare dintre parteneri poate deveni victima unui cuceritor, și se poate găsi în situația de la numărul 4, și implicit de la numărul 3.

6. Prieteni cu "beneficii".
Nu mai e cazul, cred, să explic cum o situație de genul acesta poate fi potențial toxică. Pentru că este foarte greu să poți să te rezumi numai la asta. 
Chiar dacă ambii parteneri discută de la început că nu se vor implica emoțional, că vor rămâne prieteni orice ar fi, rareori lucrurile sunt așa simple. Fie că vorbim de bărbat sau de femeie, există posibilitatea ca unul din ei să viseze la ceva mai mult, să se implice sentimental mai mult decât și-a propus, și astfel relația de prietenie să fie supusă riscului. 

7. Minciunile "albe", acele little white lies.
  Par inofensive, ba chiar uneori ne gândim că o minciună de genul ăsta este benefică, pentru că încercăm să împăcăm realitatea cu fantezia, și minciuna nevinovată ușurează calea.
Toxicitatea derivă aici din faptul că un partener își atinge scopul mințind, sau chiar încearcă să îl convingă pe celălalt că a fost doar "spre binele lui, că era singura soluție".
____________________
Cu siguranță mai sunt multe aspecte demne de luat în seamă, cu privire la acest subiect, dar, mai presus de orice, ține de noi înșine cum alegem să trăim, cum și pe cine alegem să iubim, cât de mult suntem dispuși să pierdem, pentru cine suntem dispuși să investim sentimente, ce suntem dispuși să lăsăm în urmă, și câtă putere avem să o luăm de la capăt.
______________
Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult!
Alina Roman
__________



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu