Marii romantici ar spune că iubești doar o singură dată cu adevărat, îți cauți sufletul pereche și acea iubire "antescrisă" pentru fiecare dintre noi.
Cei care sunt mai sceptici cu privire la "one true love", ar spune că poți să iubești de două, trei ori pe parcursul vieții. Unii cu adevărat norocoși, spun că poți să iubești de mai multe ori.
Însă, cei care își deschid fără teamă porțile sufletului, inima și mintea, pot iubi de câte ori le spune instinctul și vocea interioară.
Puțini sunt însă acei care riscă să se lase duși orbește de valurile iubirii, poate doar cei ce nu au cunoscut durerea ce ți-o poate lăsa, pe veci, o dragoste sfârșită brusc și năucitor.
Și cum mulți dintre noi "am gustat" și din partea amară a iubirii, încercăm de multe ori să ne ferim din calea ei, pentru că amintirea durerii ce poate să apară este prezentă constant în subconștient.
Ciudat dar real, este că toți, dar absolut toți, vrem să iubim, însă mai presus de orice, în mod egoist, ne dorim să fim iubiți. Iubim să fim iubiți mai mult decât suntem dispuși conștient să iubim.
Frica ne face să fim egoiști, reticenți, să respingem încercările de a se apropia a celor ce vor să ne cunoască, să relaționeze.
Și de aici, pe premiza "nu vreau să sufăr..." ucidem practic orice nouă iubire ce poate să apară, orice șansă la fericire, pentru că da, aceeași frică ne poate face să alegem un pseudoconfort, la adăpost de orice risc, în detrimentul unui nou început ce poate fi cel destinat.
Ne este teamă să deschidem acea poartă spre necunoscut, ne este teamă să pășim dincolo de plictisitoarea și monotona zonă de confort, atât de restrictivă, de cele mai multe ori.
Renunțăm, cu voia noastră, la iubire, la viață, la dorință și pasiune, renunțăm la a ne mai simți "vii", pentru că frica ne soptește parșiv în ureche "nu risca, nu te arunca, mai bine renunță, ești ok și fără să iubești, de ce să te complici?"
Unde ne e curajul, unde ne este dorința, unde și cui lăsăm voința și capacitatea de a iubi?
Dacă toți am fi renunțat la șansa de a iubi din nou, rămânând victime ale propriilor frici, unde am fi ajuns?
Unde am ajunge, fără iubirea ce o căutăm neîncetat, fie că recunoaștem sau nu, ori de câte ori simțim că avem multă dragoste de oferit?
De câte ori iubiți în viață?!? De câte ori aveți curajul să o faceți, de atâtea ori de cât vă țin puterile și capacitatea de a vă asuma consecințele.
Dar...nu singuri, ci în doi, niciodată singuri.
Eu vreau să iubesc, vreau să trăiesc iubirea, nu să o las să treacă pe lângă mine, eu risc, prefer să mă uit în urmă și să zâmbesc la greșelile făcute, decât să regret că nu mi-am ascultat inima.
Vreau să iubesc ori de câte ori viața îmi va da șansa, și vreau să simt că sunt iubită pe deplin, chiar dacă asta mă poate face vulnerabilă.
Vulnerabilă, poate... Victima propriilor frici niciodată, nu am să permit asta.
Deci, de câte ori iubesc? De câte ori pot, de câte ori vreau.
_____________
Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu