Cei care au avut măcar odată, curiozitatea de a-l citi pe Asimov, vor face imediat analogia dintre transformare și terraformare.
Să mă explic:
Undeva, într-un viitor, în care Terra nu ar mai fi fost, oamenii căutau noi planete care să susțină viața. Și pentru că nu puteau merge ei înșiși să exploreze teritorii presupus ostile, trimiteau roboții să terraformeze acea planetă. Adică să o facă propice vieții umane...
Asta face și Destinul, atunci când vrea să ne arate că ne-am rătăcit puțin de la misiunea vieții noastre, ne trimite o iubire care să ne "terraformeze".
Da, iubirile din viața noastră, transformă. Ne transformă.
Și unele nu doar metaforic sau superficial, nu doar la suprafață, ci lasă urme adânci, de neclintit, unele iubiri schimbă destine și deturnează persoane de la propriul drum.
Unele iubiri, sunt cuminți și timide, ard cu flacără mică, și abia le simți. Eu am să o numesc "iubirea florilor de câmp". Transformările ce le aduce acest gen de iubire de cele mai multe ori le ignori, este genul de iubire care poate fi trainică, amicală, gingașă, lipsită însă de acel "wow factor", și pe care nici nu o simți, această iubire doar "este". Este un parteneriat încheiat în anume condiții, un drum fără denivelări, cu un viitor predictibil.
Alte iubiri sunt trecătoare, se aprind și ard rapid ca proverbialul "foc de paie", fac flacără mare, dar văpaia ei trece la prima adiere de vânt, iubiri pline de vorbe aruncate în vâltoarea pasiunii, sunt iubiri ce consumă trăiri, emoții, dar care nu lasă urme, doar senzații incerte, care pălesc sub acțiunea timpului... Să o numim "iubirea florilor de cireș", pentru că, este o iubire explozivă, spectaculoasă, dar efemeră.
Și în cele din urmă, at least but not last, este iubirea aceea care schimbă o viață, schimbă destine și descoperă sau transformă oameni.
Nu, nu schimbă oameni, pentru că oamenii nu pot fi schimbați, oamenii își pot descoperi noi laturi ascunse, sau pot fi descoperiți de cei care la un moment dat, au decis să îi iubească.
Este iubirea dintre suflete pereche, iubirea purtată și în alte vieți, "iubirea conifer", cum am ales să o numesc eu.
De ce conifer? Pentru că orice conifer, e arborele veșnic verde, este durabil, prezintă siguranță și maiestuozitate, rezistă vara și iarna, la frig și la căldură. Este iubirea pe care o întâlnești foarte rar, acea iubire care apare din senin, și care crește pe măsură ce timpul trece, este iubirea care nu ține cont de vârstă, educație sau formare profesională, stare civilă sau statut social. Este iubirea care subit îți intră în suflet și care lucrează asupra psihicului, aducând transformări profunde și irevocabile.
Vei știi cu siguranță să recunoști o iubire conifer...
Ea apare de regulă în momentul în care crezi că nu îți mai lipsește nimic, în momentul în care ești mulțumit de viața ta, atunci când crezi că ești pe drumul destinului tău, atunci când nu mai ai aspirații, când totul e confortabil și monoton.
Și dacă nu ești pe drumul scris în destinul tău, Universul îți trimite această iubire, pentru că iubirea - prin definiție - este o fantastică putere de transformare. Și inconștient, iubirea o accepți, pentru că nu poți întrezări în ea de la început, la ce transformări te va supune.
Uneori e de ajuns ca într-o conversație să se strecoare un cuvânt, sau o propoziție, o afirmație, aparent nevinovată, fără conotații, dar care să declanșeze o întreagă serie de acțiuni care duc la - da, ați ghicit - TRANSFORMARE!
Uneori, un cuvânt de la acea persoană specială trimisă de divinitate te face să schimbi macazul, fie în carieră, fie în felul în care vezi viața, fie în modul în care înțelegi să trăiești din acel moment înainte. Te transformi ca să ajungi din nou pe drumul tău, care este unic pentru fiecare dintre noi.
De cele mai multe ori, acea persoană alături de care trăiești iubirea conifer, nici nu e conștientă de ceea ce a pus în mișcare. Și poate că nici nu trebuie, pentru că a făcut ceea ce trebuia să facă, conștient sau nu. Și îți descoperi brusc o altă fațetă a ta, una bine ascunsă sau doar ignorată, adormită, care apare în toată splendoarea ei, strălucind orbitor.
Și, da, îți dai seama cât de pe alături cu drumul tău ai fost, da, îți dai seama că poți să fii mai bun, poți fi special, poți "crește" spiritual, doar pentru că persoana aceea a apărut în viața ta, la momentul potrivit.
Și ooo, daaa, o vei iubi pe acea persoană cu toate forțele tale fizice și psihice, cu toată puterea din trupul și sufletul tău, și nu vei pregeta să îți asumi și să recunoști această iubire.
Puterea unei "iubiri conifer" poate speria, poate bucura, dar niciodată, în nicio circumstanță nu va putea fi ignorată. Această iubire este unică, irepetabilă, și pe deplin simțită.
Și la un moment dat, când transformările vor fi devenit realități trăite, îți vei aduce aminte de acel cuvânt, de acea conversație, și de acel moment când ai fost deturnat de la un drum greșit și pus pe calea sortită ție.
Și toate acestea datorită acelei iubiri incredibile, acelei persoane pe care niciodată nu o vei putea uita, acelei persoane caruia îi datorezi faptul că ți-ai îndeplinit misiunea, acelei persoane căreia îi vei dedica primul gând dimineața și ultimul gând seara.
Această iubire trebuie să o trăiești la maxim, sub orice formă și în ciuda tuturor opreliștilor, și să accepți cu liniște și calm urmele pe care cu siguranță le va lăsa în sufletul tău. De fapt, NU urme, ci mai bine zis cratere adânci și meticulos săpate. Dar le vei privi și vei zâmbi știind că ele sunt urmele lui/ei, și că tocmai datorită lor, iubirea voastră a devenit practic nemuritoare.
Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult!
A.R.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu