Partea a 7- a

Rareori în viață i se întâmplase Reynei să rămână atât de lipsită de apărare, atât de vulnerabilă, și atât de speachless, așa cum i se întâmpla acum.     

    În momente de criză, și atunci când se simțea fără control asupra situației, strategia era să se detașeze, și să vorbească cu ea însăși, cumva, o punere în scenă a acțiunii, cu ea în dublu rol. 

- Ești vulnerabilă...și doar ți-a spus să nu te îndragostești! Ai crezut că ai forță și că poți să duci treaba asta la bun sfârșit, fără să pui sufletul de-a întregul. Ce-ai crezut? Unde ți-a fost capul, unde ți-a fost mintea aia ascuțită? Ce s-a ales de promisiunea de a nu mai lăsa niciun bărbat să aibă atât de multă putere asupra ta? 

- Ok, taci te rog...ai dreptate, dar cum aș fi putut ști ce voi ajunge să simt? 

- Să simți?? Au trecut doar căteva săptămâni pentru numele lui Dumnezeu...ce să simți? Au fost de ajuns câteva îmbrațisări, câteva săruturi...ca să simți??? Nu te recunosc, tu nu esti eu...

- Da, au fost de ajuns, da, mai mult decât de ajuns...erai acolo, tu aia rațională, erai acolo...si m-ai lăsat singură, pe mine cea pasională să preiau controlul. De ce nu m-ai oprit atunci? De ce nu ai pus în funcțiune alarmele? Poate pentru că emoția a învins? Poate pentru că știai că nu mă poți opri? 

- Raționează, gândește logic, priveste lucrurile în ansamblu, și apoi analizează în detaliu...Te-ai îndrăgostit?

- DA! DA! O, Doamne, da! 

    Pentru Reyna, concluzia era clară. Inevitabilul se produsese, în ciuda tuturor precauțiilor. Si acum ce? Care era cel mai rău lucru posibil ce se putea întâmpla? Să nu simtă și Tim la fel? Să o mintă? Să o manipuleze? Să fie doar una din multe? Așa de bun actor să fie? Ce fel de om ar putea mima o așa dorință? 

    Era conștientă că era o femeie atrăgătoare, dar prefera să atragă oamenii prin logica ei, prin conversație, prin spiritul vesel, prin comunicare, prin inteligența pe care rareori o folosea la capacitate maximă...dar toate astea parcă se dispersau în eter când Tim era prezent, când o atingea...iar când săruta, mintea ei se transforma într-o înghețată topită sub asediul unei guri nesățioase.

    Trebuia să pună totul cap la cap, trebuia să vadă totul negru pe alb, simțea că era cazul să-și transpună dragostea în cuvinte.

    Puse mâna pe un pix și începu să scrie. Cuvintele veneau năvalnic, ca o cascadă înspumată, grabite să fie așternute pe hârtie...multe, veneau rostogolite de o avalanșă de dor ce nu putea fi decât ...dragoste

    ”Atât de mult iubitul meu...ce bine sună cuvântul ăsta în mintea mea, ce mult aș vrea să ți-l pot spune, în față, privindu-te în ochi...ce mult aș vrea să te strig exact așa, când trupul tău se pierde într-al meu...și ce tare mă sperie gândul că nu voi avea șansa să fac asta vreodată...pentru că ...pentru că nu vei fi acolo pentru mine, pentru noi...sau vei alege să fii...dar nu pentru mine, ci pentru altcineva...Altcineva..

    Doar gândul că buzele tale ating alte buze, doar gândul că brațele tale fac scut altei femei, doar gândul că altcineva se bucură de atingerea ta, de pielea ta, doar gândul că faci dragoste cu altcineva....doar gândindu-mă, mă simt teribil.

    Gelozie, oare? Dar gelozia nu există decât în prezența dragostei...și atunci, poate fi ea negată? Nici vorbă...

 Cum aș putea să îți spun ceea ce simt că inima mea nu mai poate ține doar pentru ea? Cum aș putea să fac să ajungă la tine cuvintele astea fără să mă compromit eu, și fără să ma simt așa vulnerabilă? Cum aș putea să recunosc că m-am îndragostit, chiar dacă am făcut-o? Si cum aș mai putea acum să mai fiu aceeași dinainte de a te fi cunoscut? 

    Îmi ești prezent în minte și suflet, îmi ești ultimul gând înainte de a adormi, iar când adorm, îmi ești în vis. În visul meu, adorm la tine în brațe, plină de tine, adorm cu sărutul tau pe ceafa mea, cu părul meu înfășurat pe mâna ta...în vis ne aparținem, în vis suntem întregul. 

    Iubitul meu...în ce realitate și în ce moment m-am îndrăgostit? În ce vrajă am căzut? Și cum aș putea să știu că vreodată ai să simți și tu la fel? Pentru că, vezi tu...dacă ți-ai da voie să mă iubești, și dacă ai face un salt în necunoscut, aș fi acolo să te prind...și nu te-aș lăsa să cazi. 

    Iubitul meu...mi-e teamă, dar nu mai pot nega, iar simplul fapt că mi-am recunoscut vina de a te iubi, m-a eliberat. Și acum pot să recunosc...TE IUBESC!

..........................

    Reyna sublinie ultimele cuvinte, și reciti ceea ce degetele scriseseră fără pauză. Adevărul scris pe hârtie o debusola și mai tare, dar măcar, avusese puterea să recunoască față de ea, ceea ce nu mai era cazul să nege...

    Mai privi încă o dată hârtia, o reciti, după care luă o brichetă și privi cum foaia plină de cuvinte, se înnegrea, consumată de flacară, și dispărea transformată în cenușa, ca și cum nu ar fi existat niciodată. 

- Nu e cazul să știi încă, iubitul meu...tot ce sper este doar că vreodată vei fi pregătit să știi!

Închise ochii...mai era puțin și se iveau zorii.

........................

Va urma

...................

:)

Si nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult

A.R.

Partea a 6-a

    Apusul abia se mai vedea dincolo de acoperișurile caselor  vecine, când Reyna ajunse acasă. 

Își căută cheile în geantă, descuie ușa și intră în casă. O liniște atât de mare o învălui, și îi mai liniști puțin bătăile inimii. Încă mai simțea prezența lui Tim, pe buzele ei, încă mai simțea gustul lui absolut delicios, iar pe bluza ei se simțea încă parfumul lui, ca o adiere ușoară. 

    Își scoase încălțămintea, și rămase desculță pe parchet. Se privi în oglinda de pe hol, și fără cei zece centimetri în plus dați de tocurile pantofilor, răsuflă ușurată. 

    Adora tocurile, erau artificiul ei de a părea mai autoritară și mai impozantă, dar seara când reușea să își lase tălpile goale, se simțea liberă.

    Intră în dormitor, fără să aprindă lumina, amurgul se contura cu fiecare umbră care reușea să intre printre pliurile draperiilor încă netrase complet. Se duse spre veioza albastră și o aprinse.

    Simțea nevoia să intre în starea de calm și liniște pe care i-o conferea spectrul de lumini dat de lampa aceea. 

    Deschise larg fereastra și lăsă perdelele trase. Briza bătea ușor, cât să intre aer proaspăt. Încercă să respire mai calm, mai relaxat, să-și elibereze mintea de toată încărcătura acestei zile.    Clopoțeii de vânt se mișcau lent, iar sunetele lor erau ritmice și clare. 

    Reyna reuși să își liniștească puțin tumultul interior. Probabil că un duș avea să o facă să se simtă mai relaxată, dar încă nu dorea să șteargă de pe ea urmele lui Tim. Îl dorea. Maxim. Cu forță. Cu pasiune. Il dorea cu totul. Fizic, mental, în întregimea lui.

    Își descheie un nasture de la bluză, și se întinse pe pat. Simțea răcoarea cearceafului, și închise ochii. 

- Oare cum ar fi, să fii aici lângă mine? Cum ar fi să mă ajuți tu să ma dezbrac? Cum ar fi să îți scot eu hainele de pe tine? Cum ar fi să fim sub duș împreună? Cum ar fi să mă joc cu spuma gelului de duș, pe pieptul tău? Pe brațele tale, atât de puternice, pe spatele tău? Cum ar fi să ne sărutăm sub stropii de apă, cum ar fi să ling fiecare picătură ce se scurge pe gâtul tău? Cum ar fi să mă ai și să te am?

- Cum ar fi să mă ștergi pe tot corpul, și apoi să mă duci în pat, fără să îți iei ochii de la mine?  Cum ar fi să te iau cu brațele de gât și să te trag deasupra mea? Cum ar fi să te las să mă iubești cum vrei și de cîte ori vreau?

Cearceaful fâșîi sub strânsoarea pumnului ei. 

    Nici nu realiză că în jocul acesta nebunesc cu propria imaginație, alimentată de tot ce se întâmplase peste zi, de atâta tensiune sexuală acumulată și neeliberată, lenjeria patului era singurul martor al dorinței ei, o victimă mototolită a unei pasiuni atât de nebunești. 

        Îi suna în urechi ceea ce Tim spusese: „Nu cred, știu că îți va fi dor de mine”. 

    Aprecia bărbații siguri pe ei, era o chestie imperativ necesară pentru ca Reyna să poată respecta un bărbat, dar de aici și până la aroganța aia atât de nonșalant afișată...uff, dar ce mult îi plăcea. 

Era un bărbat puternic, Tim, foarte sigur pe el, cel puțin așa lăsa să se înțeleagă. 

Aici Reyna trebuia să admită că  își găsise adversarul...Era de calibrul ei...Hmm, clar aveau să iasă scântei în caz de ciocnire al personalității lor.

- Oare cum și în ce s-ar transforma scânteile care ieseau din ei la fiecare atingere, prin haine? Ce incendiu ar lua ființă la atingerea trupurilor goale, fără nicio barieră?

    Până acum se pare că nu cedaseră niciun milimetru, niciunul din ei, era un război în care ambele tabere își analizau atuurile și slăbiciunile, evident în plan secund, pentru că primul plan era prea plin de vraja unei pasiuni pe care amândoi o lăsaseră să erupă...

- „Nu mai pot fi intr-o relație acum”...afirmația asta i se învârtea Reynei în cap...

- Nici eu nu pot fi o oarecare, pe o listă, doar o bifă într-un catastif...își spuse Reyna..

Ce este de făcut? Cum să te fac să ai curaj și să riști să te îndrăgostești din nou? De mine? 

...........................

Va urma

...........................

Și nu uitați, până data viitoare, iubiti-vă mult, mult..

A.R

Partea a 5-a

 Următoarele două zile trecură chinuitor de greu, orele păreau ani...ani copleșitori, de dor, de îndoieli, de bănuieli, de întrebări. Două zile în care nu mai știa nimic de Tim, nu primise niciun mesaj,  niciun semn, iar răvășeala și dezordinea din sufletul Reynei dădea în clocot.

Își modificase programul, adăugase mai multe sedințe de consiliere, primise chiar și doi pacienți noi, din dorința de a-și umple cât mai mult timpul, numai să nu se mai gândească la Tim, la cât de mult îi simțea lipsa, și mai ales, să nu fie tentată să îi scrie ea prima. 

Bineînțeles, era o ambiție personală, dar prea puțin matură din partea ei, iar faptul că reacționa așa o enerva teribil. 

Ce putere exercita acest om asupra ei, astfel încât atunci când era cu el, își pierdea aproape orice urmă de profesionalism, efectiv uita tot ce ținea de autocontrol, de distanță, de putere? Unde îi era curajul, unde îi era armura aceea cu care ținea piept tuturor influențelor din afara spațiului ei intim? De ce îl lăsase așa de aproape de ea, și așa de repede? 

O sună pe Clarissa, recepționera ei, să o intrebe dacă venise următoarea persoană, era ultima de pe agenda. 

- Nu, și nici nu va veni, o auzi pe Clarissa, doar ce a sunat să reprogrameze, a intervenit altceva. Și tocmai bine, draga mea, arăți ca naiba, te-ai aruncat în muncă, și nu pricep de ce ai prefera să-ți petreci timpul la cabinet, în loc să ieși să te distrezi, mai vezi și tu lumea, poate îti iese și ție in cale cavalerul în armură strălucitoare...

Reyna o auzi chicotind, și vru să îi dea replica, dar nu mai apucă. Înainte să pună receptorul jos  o auzi cum vorbea cu cineva : "da, e înăuntru, doar ce i s-a anulat ultima programare"...

Prin ușa întredeschisă a cabinetului auzi cum scaunul Clarissei rulă pe podea, mai auzi un set de pași, urmat de zgomotul făcut de tocurile Clarissei, și apoi clinchetul de ușa de la intrare. Se ridică de la birou, și se îndreptă spre ușa, voia să vadă ce se întâmplă.

Nu reuși să ajungă, pentru că tot cadrul ușii se umplu brusc. 

- Tim!

Încercă să rostească ceva, dar gura ei era deja prizioneră, buzele erau deja strivite, prinse între buzele lui, brațele amândouă îi erau prinse la spate, strânse în pumnul lui, iar picioarele erau ținute între picioarele lui, care se depărtaseră să o cuprindă pe ea. 

Cu cealaltă mână, Tim o trase puternic înspre el, o conduse spre cel mai apropiat perete și o prinse ca în cea mai delicioasă și tentantă capcană, între peretele rece și trupul lui fierbinte. 

Nu mai avea nicio posibilitate și nici dorință să se lupte, genunchii îi tremurau, iar limba lui îi dăruia cele mai dulci și mai păcătoase senzații, era ca o mătase fluidă, cu gust de nectar al pasiunii. 

Il simțea..., ardea de dorință, o făcuse să nu mai aibă îndoieli asupra pasiunii stârnite în el, îl simțea mai tare, cu fiecare atingere. Singurele lucruri care mai stăteau între femeie și bărbat, erau hainele, biete textile fără putere de a disimula ceea ce voia el, ceea ce își dorea ea...

- Intr-o zi am să rup hainele astea de pe tine, și am să te fac a mea cu adevărat. Și o să ne placă...Mult!

Reyna reuși să tragă o gură de aer, se depărtă puțin de el, și încercă să-și revină. 

- Tim, ce faci? Cum de ai venit?

- Crezi că mai puteam să stau departe? Nu mi-a fost ușor, am încercat să mă țin la distanță, nu vreau să te fac să suferi...nu vreau să-ți fac rău. Am crezut că pot, dar nu pot. Nu prea știu unde va duce chestia asta, știu doar că te vreau, și acum m-am convins că și tu mă dorești.

Nu-s adeptul unei relații, sunt un bărbat liber, m-am obișnuit așa, dar, cu tine, ceva se întâmplă, încă nici eu nu știu bine ce este...dar poate că tu ar trebui să știi mai bine ca mine! 

- Tim, ascultă-mă, trebuie să știu, vreau să știu... e prea devreme pentru mine să fiu sigură, dar ceva s-a întâmplat cu tine...

Pe cine ai iubit așa de tare încât atunci când a plecat, a luat cu ea și dorința ta de a primi iubirea în sufletul tău? Cine te-a împins așa departe încât să îți refuzi dorința de a iubi din nou? Tu nici măcar nu mai vrei să fii iubit...cu sufletul. Tu vezi doar atracția fizică, și aici clar e mai mult de atât.

Dar eu sunt lângă tine, nu am vrut, și nici nu am crezut că voi simți asta, crede-mă că nu am făcut-o intenționat, dar pur și simplu mă sperie și pe mine ce se intâmplă între noi. 

Mă sperie că încă nu știu cum să mă pliez pe situație, dar cel mai tare mă îngrozește că nu știu nimic din ce simți tu, iar ultimul lucru pe care îl vreau e să mă implic emoțional  fără să știu că poate fi valabilă și reciproca...

- Hmmm....ai spus "să te pliezi" ? Îmi vin în minte cel puțin trei feluri în care aș vrea să te pliezi...pe mine, sub mine, lipită de mine...

- Tim...Ti....

Reyna nu mai reuși să termine cuvântul. Din nou, Tim preluase controlul, din nou vorbele erau de prisos...Gemu de plăcere când limba lui îi atinse lobul urechii, iar mâinile lui își facură curaj să coboare spre sâni. La început timide,  apoi pline de nerăbdare, mâinile lui căutau să cuprindă și să susțină cele două cupe atât de pline de dorința de a fi atinse, încât inconștient, o mână îsi facu loc pe sub bluza ei, eliberă un sân din strânsoarea sutienului și buzele lui il cuprinseră cu un oftat adânc de plăcere.

Telefonul lui Tim vibră înainte de a suna, făcându-i pe amândoi să tresară.

- Stiu, spuse Reyna, trebuie să pleci, din nou...

- Să fii cuminte, sper să îti fie dor de mine.

- Arogantule, s-o crezi tu!

- Nu cred, sunt sigur că îți va fi!

....................

Va urma

.................

:)

Și nu uitați, până data viitoare iubiți-vă mult, mult..

A.R

Partea a 4-a

 Luă la analizat fiecare părticică de informație pe care o avea, suci pe toate părțile comportamentul și reacțiile lui Tim, atât în timpul în care erau împreună, cât și atunci când erau despărțiți. Ceva era ciudat acolo...iar Reyna adora misterele, adora să găsească rădăcina problemei și să creeze soluții...

- Nu pot să ignor asta! Nu vreau, îmi pasă prea mult, cineva sau ceva te-a făcut să fii într-o stare de defensivă atât de profundă...cineva sau ceva te-au rănit, grav, iar tu strigi după ajutor, inconștient...iar eu...eu se pare că am văzut asta...

Văzuse destule cazuri de traume psihologice in sesiunile cu pacienții, încât să nu recunoască în Tim un bărbat, rănit în dragoste, rănit în propria mândrie masculină, un bărbat care avea o cicatrice adâncă în suflet, o iubire pierdută, sau neîmplinită, sau o încălcare a încrederii  sau o dezamăgire teribilă. 

Ceva era acolo, în sufletul lui...și deja primii fiori reci ai unei gelozii fără temei, fără fundament, o iritau pe Reyna...ce femeie avusese inima si sufletul lui Tim, și îl lăsase se plece?

- Revino-ți, fată dragă...geloasă? De ce?  Nu cumva....nu cumva...începi să te îndrăgostesti? 

Furioasă pe ea însăși, Reyna își vărsă ceaiul care se răcise...ura ceaiul rece, la fel și cafeaua rece, la fel și bărbații reci...avusese parte de așa ceva în trecut. 

Dar Tim...Tim era foc, ardea, îi simțea căldura cum se transfera pe pielea ei, cu fiecare atingere, cu fiecare centimetru de piele, prizonier al gurii lui, Tim era pasiunea prin pura definiție.

Respiră adânc, își făcu o cafea fierbinte, și se pregăti pentru o noapte lungă. 

Chiar dacă ziua fusese extenuantă, își propuse să studieze toată noaptea, să îsi dea un refresh la cunoștințe. În toate cărțile de specialitate din bibliotecă, trebuia să găsească un răspuns. 

Era important pentru ea să știe, înainte de a fi prea târziu, înainte de a-și pune propria inimă în pericol. În fond și la urma urmei, ei doi doar ce începuseră să se descopere unul pe celălalt, ca bărbat și femeie, drumul abia începuse, iar Reyna nu mai dorea să suporte iar greutatea unei deziluzii.

Puse mâna pe primul tratat de psihologie și arhetipuri masculine, se cufundă pe fotoliu cu pătura ei favorită, și luă o gură de cafea. Începu să citească, ca pe vremea studenției, total absorbită,  mintea ei deja lucra febril, încerca să găsească răspunsuri....

..............

Era atât de cald și bine, atât de relaxant, simțea că a ajuns la porțile Raiului...

Se întinse tacticos ca o pisică îndelung și drăgăstos mângâiată, se întoarse pe o parte și simți alături de ea trupul bărbatului atât de mult iubit și dorit. Tim dormea lângă ea, obosit după ce făcuseră dragoste cu câteva ore înainte. Se trase mai aproape de el, îl sărută tandru pe buze, și îsi trecu degetele pe pieptul lui, într-o mângâiere atât de tandră, cu atât de multă iubire, incât nimic nu mai avea importantă. Îsi lipi trupul gol și moale de el, la fel de gol ca un Adam in Raiul primordial. 

Își mută mâna, mângâindu-i conturul corpului, apoi înlocui degetele cu gura ei avidă de pielea lui, îi umezi trupul cu sărutări arzătoare, pe piept, pe abdomen, din ce in ce mai jos. 

Gura știa singură drumul, săruta, mușca, umezea, mâinile atingeau, mângâiau, trăgeau tot mai aproape, avide, lacome, într-o atingere dureros de pasională. Coborî ușor, mai jos, și atinse curioasă cea mai sensibilă zonă a lui...

Îl simți pe Tim cum își prinse mâna în părul ei, trăgând-o spre el, o răsuci și o așeză sub el...

- Iubita mea...dacă vrei să mă omori de plăcere, ești pe drumul cel bun...dar am și eu ceva pregătit pentru tine...știu ce vrei și ce îți place, și am de gând să nu te las să simți lipsa...Ești a mea, doar a mea, iubita mea...

Era a lui, era el adânc in ea....nu mai voia să îl lase să plece....climax...extaz

..................

Un zgomot înfundat o trezi...

Amețită, pe jumătate încă adormită, nerealizând în primă fază unde este, și ce se întâmplă cu ea, Reyna văzu volumul pe care îl citea pe jos, iar umerii și gâtul o dureau cumplit. Adormise citind, pe fotoliu...

Brusc lacrimile îi năvaliră în ochi...fusese doar un VIS...un vis...o Doamne!!

Se lăsă în voia lacrimilor, trebuia să se liniștească cumva...voia să adoarmă la loc, să fie din nou lângă el...ce frumos suna din gura lui "iubita mea"!

Plânse cu ochii la geamul pe care vedea zorii ivindu-se...o nouă zi era pe cale să înceapă. 

...........

Va urma

............

:)

Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult,mult!

A.R.

Partea a 3-a

 Fusese o zi tare lungă...extenuantă, dar atât de minunată, excitantă, cu o surpriză de proporții epice. Chiar se întâmplase sărutul acela? Urmele ușoare de roșeață de pe gâtul ei, confirmau, dar în afară de asta, mai exista o altă parte a corpului ei, care nu o lăsa să uite, care vibra și acum doar la amintirea senzațiilor trăite parcă într-o poveste.

Reyna, proaspăt ieșită de la duș, își luă cana de ceai, și încercă să mai citească câteva rânduri din ultimul articol publicat de un coleg de breaslă, privind psihologia cuplului.

Încercă de mai multe ori să se concentreze pe articol, dar mintea ei zbura iar și iar la Tim. Ca de obicei, păstra tăcerea și distanța când ea era acasă, lucru care o neliniștea cumva...era ca un far, care lumina intermitent, acum strălucea, pentru ca imediat să dispară, lasând-o în cea mai cețoasă negură a îndoielilor.

În lumina ultimelor evenimente, Reyna realiză că de fapt, în ciuda faptului că aveau o relație de colaborare în afaceri de mai mulți ani, ea de fapt nu știa mare lucru despre el. 

Nu știa decât lucruri vagi, că era oficial single, dar la fel de bine puteau fi zeci de femei pe radarul lui, pentru că, era un bărbat atrăgator, și prin simpla lui prezență, putea capta atenția întregului auditoriu. 

Îți dădea senzația aceea specială de siguranță, de seriozitate, de calm. Nu era frumos în genul playboy sau actor de Hollywood, slavă Domnului, căci Reyna dispretuia genul ăsta de bărbați.

Era însă extrem de atrăgător, în genul bărbatului stabil și sexy, în brațele căruia orice femeie ar fi dorit să se trezească în fiecare dimineață, pentru tot restul vieții, acel gen de bărbat capabil de orice pentru femeia iubită.

Reyna încercă să-și amintească tot ce știa despre el, dar nu avea decât informații banale, vagi, câteva cunoștințe comune, din sfera profesională, iar pe social-media, Tim era cvasi-absent. 

Dar două lucruri le știa foarte bine, Reyna, le simțise pe pielea ei. Știa că Tim se pricepe al naibii de bine să sărute o femeie, și mai știa că îmbrățișarea lui putea topi și inima unei călugărițe de 80 de ani.

Ciudat, să simți atât de aproape un bărbat, să-i simți inima cum bate și să-i măsori pulsul cu buze fierbinți,  să te lași în voia pasiunii și a brațelor lui, să simți că acolo e locul tău, ca femeie, dar să nu știi chestii simple, gen, care e culoarea lui favorită, sau ce-i place să mănânce...

- Oare cum am ajuns aici? 

Tăcerea lui o debusola complet, și în ciuda tuturor cunoștințelor ei despre tenebrele psihicului uman, Tim era o totală enigmă. Și tocmai asta o intriga atât de mult, o făcea atât de hotărâtă să îl descopere, încet și cu răbdare, ca pe cel mai minunat cadou dat de Univers.

Știa ca la nivel mental, vibrau la fel, matricea gândirii lor era aproape identică, dar ceea ce nu știa Reyna, și tocmai descoperise, era că vibrau perfect și fizic...știa sigur că atracția fizică nu poate fi mimată la cote așa de înalte. Asta era clar și pentru o minte neavizată, cu atât mai mult pentru ea.

Își atinse cu mâna punctul roșu de pe gât, și închise ochii, amintindu-și cum buzele lui Tim își făceau drum spre sânii ei...

Nici vorbă acum să mai reușească să se concentreze pe articolul ăla...

Privi telefonul...nicio notificare pe care și-ar fi dorit-o prezentă pe ecran...nimic de la el...rămaze uimită cât de tare o durea tăcerea asta...

- Ce-mi ascunzi, Tim? Ce?

.............

Va urma

.............

Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult..

A.R.

Partea a 2-a

 Incepuse deja să scrie un mesaj să îi răspundă, dar până să apuce să tasteze prima literă, zgomotul unor pași pe treptele de la intrarea în cabinetul ei o făcură să tresare.  

Știa că era Tim, îi recunoștea pașii hotărâți. De atâtea ori intrase pe ușa aceea, în calitatea lui de furnizor, încât nu mai era nevoie să vadă. Îl chemase atât de puternic cu mintea și cu gândul, încât nu avea nici cea mai mică îndoială că îl va simți din nou lângă ea. 

Zilele care trecură de la prima lor îmbrățișare, îi deschisese Reynei noi orizonturi de explorat și evident noi întrebări și frici. 

Nu mai vorbiseră din dimineața aceea, și nu se mai văzuseră de atunci, și amintirea acelor brațe pe trupul ei nu înceta să o facă să se înfioare de dor și de plăcere. Se simțea ca o adolescentă la prima întâlnire, deși era femeie în toată firea, puternică, realizată, înțeleaptă.

Deschiseseră împreună un nou capitol, după îndelungi tatonări și niciunul dintre ei nu știau încotro se îndrepta totul, deși amândoi, instinctiv, se căutau...trupurile lor aveau un limbaj comun numai de ele înțeles.

Mesajul lui Tim, deși suna simplu, era tot ceea ce un bărbat putea să spună, după o primă interacțiune atât de intensă, dar Reyna învățase să citească printre rânduri.

Conexiunea mentală dintre ei o făcuse atentă în primă fază, dar acea îmbrățisare atât de toridă, care transmitea atât de multe, acea tensiune eliberată dintr-o dată în acea dimineață, deschisese ca prin magie și o incredibilă dorință de atingere fizică.

Ușa de la intrare, se dechise și se inchise repede, parcă și ea dornică să le păstreze intimitatea atât de îndelung căutată, atât de mult dorită. În ultimele zile, atmosfera dintre ei era atât de încinsă, atât de caniculară, încât cea mai fierbinte zi de iulie ar fi părut o zi la Polul Nord prin comparație.

Cabinetul Reynei se umplu deodată, cu prezența lui atât de impozantă, atunci când Tim intră, căutând-o. 

Emana putere și forța prin toți porii, iar câteodată, o intimida pe Reyna, chiar dacă ea era obișnuitâ cu tot felul de oameni, discuta cu toți la fel.

Dar Tim...simți un gol în stomac când se gândi la el.

 Era mult mai înalt decât ea, o domina cu câțiva zeci de centimetri chiar, dar asta nu o deranja. Ba dimpotrivă, o făcea să se simtă sigură, în siguranță, protejată. Îl asemăna cumva cu imaginea mitică a unui zeu olimpian.

Secretara Reynei nu mai era la biroul ei, programul se terminase, așa că el intră direct.

Nici măcar nu îi mai dădu răgazul sa spună "buna". Brațele lui o cuprinseră și o trase spre el, lipind-o strâns, cu dorință evidentă. Reyna nu mai putu să zică nimic, ochii îi erau închiși, iar genunchii îi tremurau de dor. Toate temerile ei, legate de cum se vor purta unul cu celălalt, după dimineața aceea, dispărură subit.

Nu mai simțea decât respirația lui accelerată, pulsul crescut, ritmul inimii ei total zăpăcit de senzația de cald și bine...se simțea cumva mai femeie ca niciodată în viață, și îl simțea pe el ca fiind al ei. La un moment dat, Tim o îndepărta puțin să o privească în ochi, parcă dorind să se convingă că și ea simte ceea ce simțea el.

Reyna deschise ochii, îi savură privirea, și se ridică pe vârfuri, îl cuprinse cu brațele pe după gât, și se apropie cu buzele de gâtul lui...îl văzu cum înghiți în sec de plăcere, și apoi îl simți cum o așeză mai bine în brațele sale, o trase și mai aproape de el. 

Nu mai puteau aștepta niciunul. Buzele li se uniră singure, tremurând de pasiune, parcă dansând pe ritmuri sălbatice, fierbinți, totul în jur se învârtea, erau doar ei prinși în caruselul amețitor al primului lor sărut. 

Buzele arse de dorință se deschideau, se prindeau una de alta, de parcă lumea s-ar fi sfârsit, dacă ele s-ar fi desprins, raiul și iadul se împleteau în sărutul acela, guri flămânde, buze însetate de dorul celuilalt, limbi jucăușe ce mimau dorința bărbatului de a-și poseda femeia, și dorința femeii de a se lăsa pradă.

Era un joc al destinului ce tocmai începuse.

Era ca și cum lumea încetase să mai existe, erau doar ei doi, brațele lor mângâiau, căutau, explorau, cerând fără cuvinte tot mai mult. Era ca și cum erau perechea primordială, istoria se rescria pentru ei doi. 

Cu un oftat prelung și plin de dorința nedisimulată, cu brațele încă în jurul Reynei, Tim se opri și îi spuse: 

- Trebuie să plec, încă mai am un client de vizitat. 

- Știu, și eu mai am o ședința programată pentru după-amiaza asta..

Amândoi se priviră în ochi, își zâmbiră, iar Reyna se desprinse din brațele lui, încă tremurând: 

- Fugi!

- O să-ți fie dor de mine? Intrebă Tim, tachinând-o în timp ce ieșea pe ușa...

................

Va urma

.................

Până data viitoare, iubiți-vă mult, mult!

Partea 1

 Privea ploaia cum atingea sticla ferestrei, și în mintea ei se învârteau frânturi de idei, vise, gânduri, toate înconjurate de o multitudine de întrebări, la care nici măcar nu se mai străduia să găsească răspunsuri.

Zâmbi propriei reflexii din fereastră, și își imagină cum mâinile lui puternice o cuprind din spate, formând cercul acela special, invizibil, în care ea se simțea în deplină siguranță, iubită, adorată, alintată, devorată. Cercul brațelor lui, acel univers în care ea se simțea unică, și tocmai asta o făcea să strălucească atât de puternic. Iar lui îi plăcea să se lase scăldat în acea lumină, care atât de bine îl punea în valoare, pentru că știa că el era "generatorul", artizanul acelei lumini.  

Se lăsă în voia acelei imagini, care îi mângâia sufletul, și merse pe firul amintirilor...

Nici măcar nu mai știa exact de câtă vreme Tim îi stăpânea visele, imaginația, gândurile, dorul și patima. Un an? Doi? 

Își amintea și acum primul vis cu el, venit într-o vreme în care el nici măcar nu bănuia ce furtuni stârnise în sufletul ei. Nici măcar nu intuia el, ce foc aprinsese, cu o simplă și nevinovată atingere, într-o zi pe care chiar și ea, Reyna, o credea o zi oarecare.

În seara aceea, merse la culcare ca de fiecare dată fără să se gândească măcar ce îi va aduce noaptea, în vis. Știa că visele ei de luni spre marți, de obicei deveneau realitate, dar în cele mai multe cazuri, acestea erau banale, lipsite de semnificații profunde.

Nu și în noaptea aceea...

Reyna zâmbi din nou, privind stropii ce nu încetau să lovească fereastra.

In acel prim vis cu el, simțise prima îmbrățisare, sau cum își imagina ea că s-ar fi simțit prima lui îmbrățișare. Și acum iși amintea senzația aceea de căldură, de atracție atât de puternică, dorința de mai mult, de mai aproape...

"Ce mi-ai făcut"? îi șoptea Tim în vis, cu buzele lipite de pielea ei, adulmecând parfumul de pe gât și mușcându-i ușor lobul urechii...ce mi-ai făcut? 

Își aminti cât de pierdută se simți în dimineața aceea, când deschise ochii și înțelese că visase. O copleșise atunci o stare ciudată, pentru că oricât s-ar fi străduit nu putea să înțeleagă semnificația acelui vis...dar de ce se simțea așa? De ce el? De ce acum? Că doar se știau de mulți ani...și nici măcar în glumă nu-și permiteau o apropiere...de unde, din ce colț întunecat al subconștientului apăruse acel vis? 

Reyna își întrerupse pentru o secundă depănarea acelei amintiri și se lăsă dusă de amintirea mult mai palpabilă și mai recentă a primei îmbrățișări din realitate...știa că nu va mai putea să uite vreodată cum s-a simțit atunci, și trăia toată acea frământare, cu toată ființa. 

Brațele lui păreau de oțel, atât de puternice, atât de protectoare, iar primul ei impuls fu să se lipească de pieptul lui, să-i caute căldura, mirosul, să se lase în voia pasiunii, care acum se întâmpla în realitate, nici vorbă de vis...de data asta era adevărat, era acolo, era Tim, îl atingea, îl simțea, ii simțea aroma...da, era acolo, trăia ceea ce visase...De fapt, nu, nu trăia ceea ce visase. Realitatea era mult, mult, mult peste ce îsi imaginase ea, mult peste vis. Nimic din ce visase nu putea să o pregătească de impactul realității.

Tim...era bărbat în toată plenitudinea cuvântului. Forța lui o copleși, simțea în el toată virilitatea cerului, venită să învaluie feminitatea ei pământeană, intuia în el pasiunea nedezvăluită încă la adevărata intensitate, iar in ea...în ea, simțea cum frontierele ei cad una câte una, fără să emită măcar și cel mai slab semnal de luptă. Propriul corp, o trăda, dorința era mai puternică decât rațiunea, iar el era acolo, intensificând focul ce le ardea amândurora sub piele...

O trezi din reverie soneria telefonului. Se îndepărtă de fereastră, și se uită la ecran. Simți o bucurie de nedescris...era Tim. 

"Ești singură? Mi-e dor de tine".

.........................

Va urma

..................

Până data viitoare, iubiți-vă mult, mult.