Persoane interesate

luni, 7 iunie 2021

Partea a 7- a

Rareori în viață i se întâmplase Reynei să rămână atât de lipsită de apărare, atât de vulnerabilă, și atât de speachless, așa cum i se întâmpla acum.     

    În momente de criză, și atunci când se simțea fără control asupra situației, strategia era să se detașeze, și să vorbească cu ea însăși, cumva, o punere în scenă a acțiunii, cu ea în dublu rol. 

- Ești vulnerabilă...și doar ți-a spus să nu te îndragostești! Ai crezut că ai forță și că poți să duci treaba asta la bun sfârșit, fără să pui sufletul de-a întregul. Ce-ai crezut? Unde ți-a fost capul, unde ți-a fost mintea aia ascuțită? Ce s-a ales de promisiunea de a nu mai lăsa niciun bărbat să aibă atât de multă putere asupra ta? 

- Ok, taci te rog...ai dreptate, dar cum aș fi putut ști ce voi ajunge să simt? 

- Să simți?? Au trecut doar căteva săptămâni pentru numele lui Dumnezeu...ce să simți? Au fost de ajuns câteva îmbrațisări, câteva săruturi...ca să simți??? Nu te recunosc, tu nu esti eu...

- Da, au fost de ajuns, da, mai mult decât de ajuns...erai acolo, tu aia rațională, erai acolo...si m-ai lăsat singură, pe mine cea pasională să preiau controlul. De ce nu m-ai oprit atunci? De ce nu ai pus în funcțiune alarmele? Poate pentru că emoția a învins? Poate pentru că știai că nu mă poți opri? 

- Raționează, gândește logic, priveste lucrurile în ansamblu, și apoi analizează în detaliu...Te-ai îndrăgostit?

- DA! DA! O, Doamne, da! 

    Pentru Reyna, concluzia era clară. Inevitabilul se produsese, în ciuda tuturor precauțiilor. Si acum ce? Care era cel mai rău lucru posibil ce se putea întâmpla? Să nu simtă și Tim la fel? Să o mintă? Să o manipuleze? Să fie doar una din multe? Așa de bun actor să fie? Ce fel de om ar putea mima o așa dorință? 

    Era conștientă că era o femeie atrăgătoare, dar prefera să atragă oamenii prin logica ei, prin conversație, prin spiritul vesel, prin comunicare, prin inteligența pe care rareori o folosea la capacitate maximă...dar toate astea parcă se dispersau în eter când Tim era prezent, când o atingea...iar când săruta, mintea ei se transforma într-o înghețată topită sub asediul unei guri nesățioase.

    Trebuia să pună totul cap la cap, trebuia să vadă totul negru pe alb, simțea că era cazul să-și transpună dragostea în cuvinte.

    Puse mâna pe un pix și începu să scrie. Cuvintele veneau năvalnic, ca o cascadă înspumată, grabite să fie așternute pe hârtie...multe, veneau rostogolite de o avalanșă de dor ce nu putea fi decât ...dragoste

    ”Atât de mult iubitul meu...ce bine sună cuvântul ăsta în mintea mea, ce mult aș vrea să ți-l pot spune, în față, privindu-te în ochi...ce mult aș vrea să te strig exact așa, când trupul tău se pierde într-al meu...și ce tare mă sperie gândul că nu voi avea șansa să fac asta vreodată...pentru că ...pentru că nu vei fi acolo pentru mine, pentru noi...sau vei alege să fii...dar nu pentru mine, ci pentru altcineva...Altcineva..

    Doar gândul că buzele tale ating alte buze, doar gândul că brațele tale fac scut altei femei, doar gândul că altcineva se bucură de atingerea ta, de pielea ta, doar gândul că faci dragoste cu altcineva....doar gândindu-mă, mă simt teribil.

    Gelozie, oare? Dar gelozia nu există decât în prezența dragostei...și atunci, poate fi ea negată? Nici vorbă...

 Cum aș putea să îți spun ceea ce simt că inima mea nu mai poate ține doar pentru ea? Cum aș putea să fac să ajungă la tine cuvintele astea fără să mă compromit eu, și fără să ma simt așa vulnerabilă? Cum aș putea să recunosc că m-am îndragostit, chiar dacă am făcut-o? Si cum aș mai putea acum să mai fiu aceeași dinainte de a te fi cunoscut? 

    Îmi ești prezent în minte și suflet, îmi ești ultimul gând înainte de a adormi, iar când adorm, îmi ești în vis. În visul meu, adorm la tine în brațe, plină de tine, adorm cu sărutul tau pe ceafa mea, cu părul meu înfășurat pe mâna ta...în vis ne aparținem, în vis suntem întregul. 

    Iubitul meu...în ce realitate și în ce moment m-am îndrăgostit? În ce vrajă am căzut? Și cum aș putea să știu că vreodată ai să simți și tu la fel? Pentru că, vezi tu...dacă ți-ai da voie să mă iubești, și dacă ai face un salt în necunoscut, aș fi acolo să te prind...și nu te-aș lăsa să cazi. 

    Iubitul meu...mi-e teamă, dar nu mai pot nega, iar simplul fapt că mi-am recunoscut vina de a te iubi, m-a eliberat. Și acum pot să recunosc...TE IUBESC!

..........................

    Reyna sublinie ultimele cuvinte, și reciti ceea ce degetele scriseseră fără pauză. Adevărul scris pe hârtie o debusola și mai tare, dar măcar, avusese puterea să recunoască față de ea, ceea ce nu mai era cazul să nege...

    Mai privi încă o dată hârtia, o reciti, după care luă o brichetă și privi cum foaia plină de cuvinte, se înnegrea, consumată de flacară, și dispărea transformată în cenușa, ca și cum nu ar fi existat niciodată. 

- Nu e cazul să știi încă, iubitul meu...tot ce sper este doar că vreodată vei fi pregătit să știi!

Închise ochii...mai era puțin și se iveau zorii.

........................

Va urma

...................

:)

Si nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult

A.R.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu