Privea ploaia cum atingea sticla ferestrei, și în mintea ei se învârteau frânturi de idei, vise, gânduri, toate înconjurate de o multitudine de întrebări, la care nici măcar nu se mai străduia să găsească răspunsuri.
Zâmbi propriei reflexii din fereastră, și își imagină cum mâinile lui puternice o cuprind din spate, formând cercul acela special, invizibil, în care ea se simțea în deplină siguranță, iubită, adorată, alintată, devorată. Cercul brațelor lui, acel univers în care ea se simțea unică, și tocmai asta o făcea să strălucească atât de puternic. Iar lui îi plăcea să se lase scăldat în acea lumină, care atât de bine îl punea în valoare, pentru că știa că el era "generatorul", artizanul acelei lumini.
Se lăsă în voia acelei imagini, care îi mângâia sufletul, și merse pe firul amintirilor...
Nici măcar nu mai știa exact de câtă vreme Tim îi stăpânea visele, imaginația, gândurile, dorul și patima. Un an? Doi?
Își amintea și acum primul vis cu el, venit într-o vreme în care el nici măcar nu bănuia ce furtuni stârnise în sufletul ei. Nici măcar nu intuia el, ce foc aprinsese, cu o simplă și nevinovată atingere, într-o zi pe care chiar și ea, Reyna, o credea o zi oarecare.
În seara aceea, merse la culcare ca de fiecare dată fără să se gândească măcar ce îi va aduce noaptea, în vis. Știa că visele ei de luni spre marți, de obicei deveneau realitate, dar în cele mai multe cazuri, acestea erau banale, lipsite de semnificații profunde.
Nu și în noaptea aceea...
Reyna zâmbi din nou, privind stropii ce nu încetau să lovească fereastra.
In acel prim vis cu el, simțise prima îmbrățisare, sau cum își imagina ea că s-ar fi simțit prima lui îmbrățișare. Și acum iși amintea senzația aceea de căldură, de atracție atât de puternică, dorința de mai mult, de mai aproape...
"Ce mi-ai făcut"? îi șoptea Tim în vis, cu buzele lipite de pielea ei, adulmecând parfumul de pe gât și mușcându-i ușor lobul urechii...ce mi-ai făcut?
Își aminti cât de pierdută se simți în dimineața aceea, când deschise ochii și înțelese că visase. O copleșise atunci o stare ciudată, pentru că oricât s-ar fi străduit nu putea să înțeleagă semnificația acelui vis...dar de ce se simțea așa? De ce el? De ce acum? Că doar se știau de mulți ani...și nici măcar în glumă nu-și permiteau o apropiere...de unde, din ce colț întunecat al subconștientului apăruse acel vis?
Reyna își întrerupse pentru o secundă depănarea acelei amintiri și se lăsă dusă de amintirea mult mai palpabilă și mai recentă a primei îmbrățișări din realitate...știa că nu va mai putea să uite vreodată cum s-a simțit atunci, și trăia toată acea frământare, cu toată ființa.
Brațele lui păreau de oțel, atât de puternice, atât de protectoare, iar primul ei impuls fu să se lipească de pieptul lui, să-i caute căldura, mirosul, să se lase în voia pasiunii, care acum se întâmpla în realitate, nici vorbă de vis...de data asta era adevărat, era acolo, era Tim, îl atingea, îl simțea, ii simțea aroma...da, era acolo, trăia ceea ce visase...De fapt, nu, nu trăia ceea ce visase. Realitatea era mult, mult, mult peste ce îsi imaginase ea, mult peste vis. Nimic din ce visase nu putea să o pregătească de impactul realității.
Tim...era bărbat în toată plenitudinea cuvântului. Forța lui o copleși, simțea în el toată virilitatea cerului, venită să învaluie feminitatea ei pământeană, intuia în el pasiunea nedezvăluită încă la adevărata intensitate, iar in ea...în ea, simțea cum frontierele ei cad una câte una, fără să emită măcar și cel mai slab semnal de luptă. Propriul corp, o trăda, dorința era mai puternică decât rațiunea, iar el era acolo, intensificând focul ce le ardea amândurora sub piele...
O trezi din reverie soneria telefonului. Se îndepărtă de fereastră, și se uită la ecran. Simți o bucurie de nedescris...era Tim.
"Ești singură? Mi-e dor de tine".
.........................
Va urma
..................
Până data viitoare, iubiți-vă mult, mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu