Partea a 8-a

 Recunoașterea faptului că de bună voie și nesilită de nimeni, își lăsase garda jos, avu efectul scontat asupra Reynei. 

Odată cu zorii, se simți - în ciuda somnului precar - gata să se se ia la luptă cu tot Universul. 

Își făcuse destul procese de conștiință, iar după acea introspecție adâncă în sufletul ei, în sfârșit putea să accepte. 

Era adevărat, se îndragostise, dar măcar nu ajunsese să dea totul. Încă mai avea posibilitatea să iasă elegant dintr-o situație cel puțin incertă. Iar incertitudinea nu era deloc una dintre stările ce-i plăceau...

Senzația de mers pe nisipuri mișcătoare, mereu cu grija de a nu face un pas greșit, mereu cu grija de a nu avea pământ stabil sub picioare, mereu cu ochii în toate direcțiile, ca un animal hăituit, nu era ceva ce ea putea să accepte. 

- Iubirea nu trebuie să aducă teamă, iubirea nu conferă vină și nici incertitudine, iubirea ar trebui să te facă să atingi cerul, iubirea în primul rând, ar trebui să fie împărtășită. Pentru că nici cerul nu ar fi la fel fără pământ, pentru că nici Yin nu există separat de Yang, pentru că nu poți doar să fii iubit, trebuie să și iubești...

Iar în iubire, în cea adevărată, 1+1 = 1, două jumătăți potrivite formează un întreg. 

Două jumătăți potrivite...

Din perspectiva asta, Reyna nu privise lucrurile. Era oare ea jumătatea potrivită pentru Tim? Era oare el, bărbatul care să o desăvârșească pe ea? 

Puteau fi ei cheie și lacăt unul pentru altul?

Reyna știa cum stăteau lucrurile din punctul ei de vedere, dar în ceea ce îl privea pe Tim, era complet neștiutoare. 

Nici măcar nu era ea genul lui de femeie, așa cum și-o imagina el.

Însuși Tim îi spusese într-un moment de sinceritate absolută, că până la ea nu se gândise că l-ar putea atrage o tipologie feminină atât de departe de standardul său.

Și atunci, întrebarea era: nu cumva Tim era doar condus de instinctul masculin și de o pasiune orbitoare, și cel mai posibil trecătoare? Doar atracție sexuala, și atât?

Dacă stătea și se gândea atent la toți pașii făcuți în evoluția poveștii ei cu Tim, era evident că tot ce ținuse de ea, ea făcuse. Făcuse pași spre el, se deschisese în fața lui, fără urmă de ipocrizie sau manipulare tipic feminină. 

De fapt, Reyna jucase jocul cu cărțile pe față. Dar încă nu știa ce cărți avea Tim în mână. Putea să piardă, dar la fel de bine putea să câștige. The game was not over yet, putea să meargă în orice direcție.

Se hotarâse de data asta. Trebuia să îl lase pe Tim să facă următoarea mișcare. Bine sau rău, acum nici nu mai conta. 

Putea pierde totul, putea pierde bărbatul iubit, putea să piardă o mare parte din mândria ei, putea fi respinsă, dar măcar o făcea cu capul sus  pe deplin mulțumită că ea jucase corect. No dirty game from her. 

Înțelegea că viața nu e întotdeauna fair-play, și că nu mereu persoana pe care o iubești, te iubește la randul ei, putea să accepte asta. Dureros și trist adevăr, dar se pregătise și pentru scenariul ăsta, era o variabilă luată în calcul. Nedorită, dar calculată.

Jocul acum îl făcea el, ea nu mai avea nicio putere. Dar trebuia să știe ce vrea el, pentru că era încă în acel punct în care durerea unei respingeri ar fi putut fi gestionată eficient. 

Nu putea anticipa pașii lui, nu putea decât să aștepte, pregătită pentru orice.

- Incotro, Tim? 

Îl iubea, fără doar și poate...la modul cel mai clar și concret, dar fix datorită acestei iubiri, dacă ea nu putea fi ceea ce el își dorea cu adevărat, dacă ea nu îi umplea inima de bucurie și de iubire, prefera să renunțe. 

Tocmai pentru că il iubea. Ca să îl vadă fericit...

.................

(Va urma)

 .................

Și nu uitati, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult...

A.R.