Persoane interesate

luni, 17 mai 2021

2. Despre cum iubesc femeile

Femeile când iubesc, iubesc cu tot. Punct. Și ar putea fi sfârșitul categoric al articolului. 

Dar îmi vin în minte un milion de idei și de afirmații, de lucruri nespuse dar simțite din plin, un infinit de incertitudini, de întrebări la care, nici până la vârsta asta nu am gasit răspunsuri. 

Cum iubește o femeie? Din plin, cu toată ființa, cu tot corpul, cu toată inima, cu toată suita de emoții de care e capabil un om, cu tot amalgamul de sentimente pe care le dezvoltă în sinea ei de la primul gest de atracție al bărbatului pe care îl vrea să fie al ei.

Da, și noi vrem să posedăm și să avem, și nouă ne place senzația de fiori pe piele, atunci când simțim îmbrățisarea sau sărutul celui ce până și in vise ne apare. Dar diferența o face faptul că noi, ne putem stăpâni instinctul  și nu urmărim atât de vizibil satisfactia fizica, sexuală. 

Credeți, domnilor, că ne este ușor? Credeți că noi nu am vrea să ne bucurăm de atractia sexuală fară a ne gândi la consecințe? Oh, ba da, am vrea, dar nu o facem. De ce? Pentru că voi atât de ușor ne puneți eticheta de "easy". Și atât de repede ne judecați, ba mai mult, dați de știre și altora, spuneți în cele patru zări "am avut-o și pe asta". 

Ori acest lucru, dragii mei, nu se face. It's not gentlemen like. Nu vă face cinste.

 



Acesta este doar unul dintre motivele care ne obligă să fim prudente, fără să iau in calcul, desigur, loialitatea, morala, bunul simț, decența, discreția, care ar fi frumos să ne caracterizeze pe toți.

Revenind... cum mai iubește femeia? Ochii ei văd, observă, mângâie, atrag, îndepărtează, ceartă, alină...dacă îi vei privi indeajuns, vei vedea cum te cheamă, cum te cer, cum îți spun ce nici gura nu îndrăznește să spună. Cu ochii, femeia îți poate cere să faci dragoste cu ea, iar dacă tu, bărbatul de lângă ea, nu vezi asta  înseamnă că nu meriți să fii acolo.

Femeia iubește să fie atinsă, și să atingă. Să fie mângâiată, îmbrățisată, validată, și să o lași să te exploreze la rându-i. Nu o grăbi, lasă-te prizonier, și îți garantez ca nu vei regreta.

Femeia vrea să fie alintată, oricât de stereotipic ar suna, femeia e ca o felină,  toarce atunci când mâna ACELUI bărbat este în părul ei, când brațele care trebuie o înlanțuie, căci da, dacă nu este EL cel pe care il vrea, all hell breaks, felina moale și alintată se transformă într-o clipă. Si crede-ma, nu vrei asta.

Oricât de puternică, dură, rațională ar fi ea, adoră să se rupă de cotidian și să se dezlănțuie în intimitate, adoră să uite de tot, și să iți arate ce nici cu gândul nu poți cuprinde. Dacă tu ai ajuns cu ea aici, felicitări, vei fi uimit, vei fi vrăjit, și nu vei mai dori să pleci de lângă ea, pe viată.

Fie că are, 30, 40, 50, 60, femeia iubește, nu faceți greșeala să îi stingeți flacăra, pentru că voi nu veți mai reuși să o reaprindeți. O va face altul, poate chiar mai bine...

Femeia iubește să te audă. Dacă bărbații iubesc in primă fază doar cu ochii, femeile iubesc în plus și cu urechile. Șoptește-i că e minunată, și vei vedea cu ochii tăi că va fi, spune-i că e frumoasă, și nu vei mai putea să îți iei ochii de la ea, spune-i ce bine te simți când îi simți buzele și degetele pe piele, și vei simți atingerea divină.

Sedu-o cu glasul, cu atingerea, cu privirea, admir-o, dar nu o face doar de dragul de a o avea. Nu o face, pentru că va simți, va ști, garantat. Și vei pierde. Big time.

Da, femeile vor să fie seduse, da, vor să se joace de-a vânătoarea, să nu uitati, că în fiecare femeie există o amazoană...dar...cu o singură, imensă condiție...bărbatul să fie cel ales de ele, cel pe care ele îl consideră demn de atenția lor. Ceilalți nu există.

Asta înseamnă,dragă cititor de sex masculin, că dacă simți că o femeie își lasă mai mult de o secundă privirea asupra ta, și privirea este dublată de un zâmbet ghiduș, asta înseamnă că ai reușit să ii atragi atenția. Ce vei decide să faci mai departe, și mai ales CUM, te privește.

Te sfătuiesc însă, să fii cu băgare de seamă că așa cum o privire de a ei te poate ridica în slăvi, la fel te poate coborî în infern. Nu te băga dacă simți că nu poți oferi totul, nu te amesteca dacă simți că nu e pentru tine. Nu te preface și nu spera că vei întoarce lucrurile în favoarea ta. Nu se va întâmpla așa. Evenimentele minunate se întâmplă celor care știu să fie răbdători și să aștepte. Forțând nota, vrând musai să câștigi bătălia, vei pierde războiul.

Femeile iubesc să fie iubite. TOTAL. TRUP, SUFLET, INIMĂ, CREIER. Punct.

Si până data viitoare, nu uitați, iubiți-vă mult, mult.

Cu drag,

Alina

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu