"Nu-mi cere ceea ce nu știu încă dacă pot să îți dau!"

 

Toți greșim aici...

Din păcate, graba strică treaba, așa a fost de la începutul lumii, și așa este...despre cum va fi, nu-s vreun Nostradamus să spun.

Ne grăbim, disperați spre un finish abia sesizat, alteori nici nu am plecat bine de la start, că ne și vedem trecând linia de sosire.

De ce? De ce nu mai putem "gusta" din bucuria drumului ce-l avem de parcurs, de surprizele care apar între START și FINISH? 

Oare nu am învățat că nu contează destinația, ci drumul ce l-ai parcurs până acolo? Nu conteaza mereu să ajungi, contează și CUM ajungi, ba chiar uneori, e cel mai important CUM  și nu SĂ...

De ce obsesia asta de a apuca, de a consuma, când de multe ori, nici nu e vorba despre asta?

Nici în iubire nu se aplică. Nu, chiar deloc, nicicum, sub nicio formă. Este egoismul dus la extrem, sau dorința ajunsă la apogeu, când nici măcar nu mai poți gândi. Vrei doar să se întâmple, acum...chiar dacă nu e momentul, nu e timpul, nu e cazul, nu e locul.

Nu e...pentru că sărim pași, sărim etape, sărim peste voință, sărim peste tot și toate, doar pentru a ajunge acolo...de parcă iubirea, sau iubitul / iubita, ar fi o medalie pentru palmaresul propriu. O medalie pe care, cu graba asta infernală ce ne cam înghite, o vrem înainte de a fi pregătiți să o câștigăm. O vrem și gata, ce mai contează dacă merităm? Ce mai contează dacă apoi va fi doar un obiect pe care se va așterne praful?

Și să zicem că găsim rute care scurtează drumul: ce câștigăm, în afară de un climax grăbit, efectiv furat? Vă zic sigur: NIMIC, satisfacție goală de conținut, fară fond, doar formă, carcasă goală. Și toate astea nu fac decât să grăbească un final trist, regretabil, cu lacrimi, frustrare, ciudă. 

Pentru ambii. Pentru că unul cere prea mult, prea repede, iar celalt nu e pregătit să dea, unul grăbește, iar celalt nici nu mai știe dacă e cazul să se străduiască să țină pasul, sau să facă one step back. Și ceea ce ar fi putut fi extraordinar  sa devina ordinar, banal, fără strălucire.

Am mai vorbit și în alte dăți despre echilibru, ponderare, despre balanța dintre ceea ce ceri și ceea ce oferi, despre a primi și a oferi in mod egal bucurie, iubire, afecțiune, implicare.

Nu-i cere celuilalt, prea mult, prea devreme. Nu -i cere EI să se supună ție, să ți se ofere, înainte de a te asigura ca ea poate să facă asta. Nu-i cere ei să fie a ta, dacă simți ca ea șovăie, are îndoieli. Și mai ales  nu o face să se simtă ca fiind "una ca toate celelalte". Toate vrem să fim speciale  unice, fără termen de comparație.

Atenție, extrem de puține femei se lasă seduse dacă nu au sentimente. Extrem de puține femei fac doar sex, marea  majoritate, se implică emoțional când o fac, dacă o fac. Și trebuie să știi, draga domn, să nu profiți de asta. 

Domnii mei, dragii mei, o femeie cu stimă de sine ridicată, o femeie puternică, mândră, normală, niciodată în viața nu va consimti la o "tăvaleală" și gata. O femeie de genul ăsta, dacă va dori o aventură cu voi, nu va accepta decât să fiți la superlativ. Pe această femeie niciodată nu o veți avea pe repede înainte, cu pantalonii în vine, în vreun colț obscur. Nu, nicicum.

Pentru că ea se respectă, ea merită mult mai mult decât un "bam-bam, mersi, madame". 

Această femeie specială merită răsfăț, merită timp, pentru a te desfăta cu iubire, a se dărui fără griji, a fii femeie în tot înțelesul complex al acestui cuvânt. Cu tine. Și pentru tine. 

Dacă tu, bărbat, întrezărești că ea este așa, ai răbdare, chiar dacă riști să nu se manifeste până la capăt niciodată. Chiar și așa, fără a o fi avut, nu o vei uita niciodată. Sărutarile ei iți vor bântui visele, și o vei căuta în toate celelalte care îi vor urma...

Când o femeie "se predă" din prima, oricum, când se lasă să o ai pentru 30 de secunde, lipită de vreun perete, fără dram de selfrespect, atunci ea nu e specială. Ea merita să fie de consum, una dintre toate celelalte.

Dar, ea, cea specială, care te încântă, care te face să o aștepți, care atunci când consideră EA de cuviință, se contopește cu tine, ea merită nopți de iubire tandră, parfumată cu aroma freziilor și florilor de tei, ea merită șoapte fierbinți, merită timp și dedicare, merită șampanie sorbită direct de pe pielea ei...merită!!

Figuri, fițe, ați putea spune unii...dar in sinea voastră, pe care ați alege-o? Fiți sinceri ...nu vă aude nimeni decât propria conștiință.

De ce ai fi atât de prost să grăbești așa o femeie? De ce ai risca să îți spună STOP JOC? Sub influența cărei proaste inspirații ii spui "trebuie sa te am, chiar dacă apoi se termină totul"?

 Ce bărbat cu mintea întreagă nu ar aștepta să primească toate astea? Indiferent de cât de mult timp ar fi necesar?

Chiar nu mai știm să prețuim ceea ce trebuie prețuit? 

Femeia nu este bun de consum, sau acest gen de femeie, cel puțin nu este "spre unică consumație". 

De restul, nici nu vreau să vorbesc  ar fi în van.

The road to that precious destination  it's yours to discover. Cu răbdare...step by step.

Are you man enough?

Și nu uitați, până data viitoare, iubiți-vă mult, mult.