Persoane interesate

miercuri, 12 mai 2021

Iubirea, încercarea supremă. Despre infidelitate si premisele ei

    Vreau să încep cu un subiect tare drag mie: IUBIREA, RELAȚIILE... Ce e atât de greu cu iubirea, ați spune voi? Sunt o mulțime de site-uri, o mulțime de psihologi, astrologi, sexologi, specialiști de tot soiul care își dau cu părerea, pentru că, trebuie sa fiți de acord cu mine, despre subiectul ăsta se poate discuta o viață, și tot nu ar fi epuizat. 
    Mi s-a spus că în ultimul timp, parcă m-am "înțelepțit...o fi vârsta, o fi experiența de viață, o fi studiul intens si muncă multa cu cititul despre științe, numite de unii oculte, o fi siguranța de sine pe care o afișez, chiar dacă uneori este atât de lejos de mi, incât mă intreb și eu dacă există.
    Am avut și am ocazia să vorbesc cu multă lume, de toate categoriile. 
    Pesemne că la nașterea mea, intr-o zi a Soarelui, Duminica, am primit darul comunicării și harul ascultării, pentru că Divinul a decis că femeile top-model sunt destule, și mai e nevoie - nu-i așa? - de femeia Altfel. 
    Am fost un fel de preot, am ascultat ca la spovedanie femei și bărbați deopotrivă, am aflat lucruri pe care nici măcar nu le-aș fi bănuit, am încercat să înțeleg fără sa judec, și să consiliez, să ghidez. 
     Trecând eu însămi printr-o situație de rupere sfâșietoare a unei iubiri de 15 ani,(asta acum muuuult timp), aveam încă amintiri dureroase și remușcări, aveam frici și simțeam că vina cea mare o purtam eu. 
    However...niciodată, never ever, vina nu este a unei singure persoane. 
     Revenind, spuneam că am ascultat povești de dragoste, de pasiune, de doruri multe și nealinate...era ușor să ascult, dar când încercam să mă transpun în situația respectivă...eheei...lucrurile se complicau.
     La un moment dat in viață,acum vreo 15-20 spuneam că sunt lucruri pe care niciodată sub nicio formă nu le-aș ierta: trădarea, minciuna, violența, infidelitatea. 
    Era logic, sa fie așa, deoarece atunci când te frigi cu ciorba... 
     Enfin...anii au trecut, mintea s-a mai copt...nici acum nu aș putea ierta violența, abuzul... Dar infidelitatea? Cum poți ierta infidelitatea când tu ai fost victima ei? Cum poți să mai săruți aceleași buze, sa faci dragoste cu același corp, care a fost prins in brațele alteia/altuia?
     La prima vedere spui NU..dar când trece primul val de furie, poate e bine să te intrebi DE CE?             Am ajuns, printr-o rotire a Destinului, la a doua căsătorie, iata, de 10 ani, una reușită, spun eu și multi alții. 
Dar in mintea rațională, compari, cum a fost, si cum este, cum era unul, cum este celalalt, cum era la 25-30, cum este la 35-45. 
    Prima oara, orgoliul nu m-a lăsat să judec la rece...și am ales să ies cu capul sus, pentru că "eu nu iert infidelitatea". 
     Eiii,  DIN FERICIRE, istoria nu s-a repetat, nu am mai fost pusă față în față cu infidelitatea...cel puțin nu încă, sau nu să știu! 
 Daaaaaaaar.... 
.......................probabil că scenariul ar fi diferit. 
    Dacă prima oară, nu am avut nimic de pierdut, ei, acum as avea. MULTE.
Si nu știu dacă aș face pasul fără a face "critica rațiunii pure". Dacă însă ar fi si sentimente angrenate, probabil că ar fi cu atât mai greu. 
    Aici iarăși sunt multe de spus,  și cu siguranță voi reveni asupra subiectului, dar clar odată cu vârsta se impune și un nou mod de gândire, un nou mod de a vedea iubirea, și in speță infidelitatea. 

DAR DE CE SUNTEM IPOCRITE? 

DE CE când vorbim de infidelitate, vorbim doar de ei? De bărbați? 

    De ce, din start, se presupune că EA nu înșeală? 
    Sigur că, acele cazuri sunt mult mai rare, dar exista, ladies...sa nu ne ascundem după deget. 
    Si de fapt, unde începe un flirt nevinovat, intre colegi, și unde incepe infidelitatea propriu-zisă?
    Este infidelitatea doar despre sex, despre actul in sine? 
    Când esti infidel, atunci cand consumi dragostea pe un pat de hotel, pe vreo canapea la birou sau mai știu eu prin ce love corners? 

Sau și atunci furi o privire cu subînțeles, sau chiar un sărut nebunesc, pe fugă? 

Sau chiar atunci când doar te gandești cum ar fi dacă ar fi? 
Unde si cât de clar sunt trasate limitele? Știe cineva? Permiteți-mi să mă indoiesc! 

Clar, a materializa o conexiune din spiritual in fizic, adică a consuma dragostea, este apogeul infidelității!? 
    DAR, oare, atunci când nu mai visezi decât pe celălalt / cealaltă, când nu mai poți de dorul si de dragul unor "besos a escondidas" fară a face sex, nu este infidelitate? 
    Și în cazul ăsta, esti sau nu vinovat / vinovată? 
    Sau aruncatul cu privirea e sport national și nu conteaza? Vedeți, există nuanțe...50 shades of whatever... 

    De ceva vreme incoace, mai precis de când am schimbat prefixul cu 4, aceste limitări în gândire, m-au făcut să aprofundez subiectul...am luat la dezlegat hărți astrologice, simboluri in Tarot, am învățat ce nici cu gândul n-am gândit, am învățat că nu există reguli in iubire. 

Iubirea apare si punct. Sau nu apare, și iarăși punct. 
Dar nu poți ști dacă apare. 

    Spun acum cu mâna pe inima, că nu poți ști. 
 Acum 25 ani, am intalnit-o pe prima. Am crezut cu toată ființa mea ca e unica. Si nu a fost!! 
 Acum aproape 11 ani am întâlnit-o pe a doua. Si e bine. Dar sa mai zic ca e ultima? Nu mai zic! 
 Poate mâine îmi iese in cale, a treia! 

     Sau poate mâine aflu că am atât de multă iubire de dat, încât nici nu mai conteaza a câta este. Important e sa fie! Și deci... ce vorbeam despre infidelitate? 
IUBIREA E PUTEREA SUPREMĂ pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o. Pot eu sau tu sa spui, eu am iubit destul? 
    Se spune că sufletul pereche, nu intotdeauna este partenerul /a, iar de acest suflet pereche nu te poți ascunde, el te va găsi, pentru că așa trebuie. Și dacă mâine vine, ce faci? Ai iubit destul? 

 Iubiti-va, mult, mult, mult!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu